005 – In the memmory of…

31 January , 2007 § 1 Comment

Se implinesc sapte ani in vara asta. Inca il mai simt in suflet, inca ii mai aud rasul, inca ii mai simt barba aspra pe obrazul meu.
Atunci cand am aflat ce va urma nu am inteles ce va urma sau nu am vrut sa inteleg sau eram prea mic, prea ocupat sa ma bucur de viata.
Si acum imi amintesc ochii tatalui meu, tristi, cand mi-a zis ca are leucemie acuta. Eram in masina atunci dar nici sunetul motorului nu era de ajuns sa rupa tacerea ce a urmat. Eram mic dar am realizat ce inseamna acea boala, dar am sperat. Am sperat ca isi va reveni la fel cum a mai facuto si inainte. A mai fost bolnav dar intotdeauna revenea acasa.
Nu cu mult timp se imbolnavise dar ne-am dus dupa el sa il aducem acasa ca se facuse bine. Ce clar imi aduc aminte. Era vara. Un cer senin si albastru.. atat de albastru incat ti se facea pielea ca de gaina. Copacii atat de verzi incat simteai gustul crud al frunzelor doar privindu-le miscandu-se odata cu adierea vantului. Imi amintesc ce a zis inainte sa ajungem acasa.
“Daca muream acum.. muream linistit. Copii mei sunt mari si sanatosi. Fiecare la casa lui.. cu copii lor.” Tata ia zis sa termine si sa nu mai vorbeasca prostii.

Imi amintesc cum stateam in pat lenevind si shimband de pe un canal pe altul. Imi amintesc sunetul cheilor in usa. Imi amintesc privirea tatei. Imi amintesc ca a fost prima data cand l-am vazut pe tata cu lacrimi in ochi. Imi amintesc si acum cum mi-a zis cu noduri in gat ca a murit. Imi amintesc si acum ura pentru Dumnezeu, pentru nedreptate, pentru deciziile luate de altcineva, pentru imposibiliatea de a face ceva, de a schimba, de a salva.
M-a linistit gandul ca nu a regretat viata lui. Ca tot ce a facut a fost pentru cei dragi lui, pentru bine, pentru “lasa acolo.. sa fie bine pentru toti..”.

Nu am sa ii uit niciodata zambetul, rasul din suflet, barba aspra, mainile noduroase de la atata munca, mirosul de alifie, statura dreapta, glasul clar si raspicat, ochii patrunzatori, privirea aspra dar senina.

Nu am sa il uit niciodata pe cel ce m-a invatat sa tin la familia mea, sa fiu bun si corect. Bunicul meu.

004 – Small lies

21 January , 2007 § Leave a comment

Nu am incredere. Pur si simplu nu am incredere. Foarte mult timp nu aveam incredere doar in femei dar acum cercul e mult mai larg. Cand un tovaras bun iti demonstreaza contrariul cercul ala devine a naibii de mare si cuprinzator.

Eram mic. Abia descopeream ce inseamna toate chestiile alea care le fac adultii. Si printre jocuri si vise am cunoscut o fata frumusica si vesela. Imi placea de ea. Avea parul negru, lucios si drept, ochii verzi si limpezi, buzele subtiri dar cu un zambet care nici acum nu l-am uitat. Dar in final, atunci cand tragi linia si astepti sa vezi un raspuns, un rezultat.. am vazut ca nu a contat pentru mine o secunda ca era frumoasa, ca avea parul negru cum imi place.. nu. Ma mintise de prea multe ori incat macar sa mai cred ca sa dat cu ruj cand se vedea clar rosul cald al buzelor. Mici sau mari.. nu conteaza.. multe.. da conteaza.

Au mai urmat multe. O zi, o saptamana, o luna, trei.. nu conta cat dura relatia, rezultatul era acelasi… minciuni. Am sperat si am continuat totusi trecand peste relatii si oameni ca un nazist in lagarele de concentrare, distrugand tot ce intalnea.
Asa am fost mult timp. Sufletul meu nu mai avea nici un pic de respect pentru femei.
Dar intr-o dimineata insorita am intalnit exact opusul lor si am invatat ca cea mai mare greseala care o poate face cineva e sa catalogheze o persoana inainte de a o cunoaste.

Nu dupa mult timp am descoperit ca si barbatii pot minti la fel sau chiar mai mult decat femeile si ca sunt oameni care chair daca ai mancat cu ei din aceasi farfurie si ai baut din aceasi sticla tot se pot pisa pe acea prietenie chiar si pentru maruntis.

Totusi dupa atatea minciuni inca mai dau vina pe lasitate si nu pe confort. Da inca nu dau vina pe confortul de a minti. E mai usor sa minti si sa contruiesti in mintea cuiva persoana care nu esti decat sa fii sincer si sa demonstrezi ca tu esti acea persoana.
Sa te chinui sa explici ca nu minti, sa te chinui sa te faci placut asa cum esti. Pentru ca atata timp cat asta e in mintea tuturor lucrurile nu se vor schimba niciodata.

003 – The old friend – part 3

19 January , 2007 § Leave a comment

Nu privesc inapoi. De fiecare data cand am facut asta a iesit mult mai urat si a fost mult mai greu. Acum nu stiu de ce dupa ce ne-am luat ramas bun a revenit si i-am raspuns.
Nu plecasem inca din oras. Mai ramasese putin dintr-o vara uscata si sufocanta petrecuta mai mult sub dusuri reci, ventilatoare pornite la maxim si multe beri reci.

Se simtea deja in aer mirosul toamnei si frunzele sopteau prin petele rosiatice usor ce va urma cand imi suna telefonul. Am raspuns fara sa ma uit cine suna, nu mai facusem asta niciodata.
Cu toate ca nu am vorbit de multe ori la telefon i-am recunoscut glasul. Nu ma asteptam sa mai vobim sau sa ne mai vedem astfel surpriza fiind una foarte mare.

Si asa cred a continuat o relatie tare ciudata. Am ramas prieteni, chiar daca eram departe. Ne vorbeam doar cu mesaje sau in rare week-enduri cand veneam acasa.

Au trecut usor si tacut anii. Ea a cunoscut pe cineva, care ironic a plecat deasemenea departe, eu am incercat sa am pe cineva dar am esuat de fiecare data. A venit in acelasi oras la facultate. Era mai aproape acum, dar tot departe de mine parca era.
Cu anii am inceput sa tin la ea. Pentru prima data chiar imi pasa de cineva. Nu puteam sa fiu rau cu ea. Nu mai puteam sa fac cum faceam de obicei.. sa plec si sa ranesc.

O seara si un mesaj. Atat a fost nevoie pentru a schimba totul. O seara frumoasa de toamna, visand la stele am auzit un “te iubesc”. L-am mai auzit de multe ori, nu l-am zis niciodata, dar nu l-am auzit pana acum de la ea.
Nu ma asteptam. Nu concepea sa o sarut, iar deodata imi zice asta. Am stiut atunci ca si eu o iubesc, ca o iubeam demult dar nu stiam ce inseamna acel sentiment ciudat.
Ma bulversat toate refuzurile ei de a o saruta dupa ce ne-am despartit la inceput si acum cand mi-a zis asta a adaugat haosului meu inca putina substanta.

Cu toate ca in acea seara adevarul a iesit la iveala nimic nu se schimbase. Tot trebuia sa lupt pentru un sarut, tot trebuia sa ma multumesc cu amintirile.
M-a suparat nesiguranta cu care ma trata si i-am trimis un mesaj rautacios de care ce-i drept mult timp mi-a parut rau, dar poate ca e mai bine ca a fost atunci.

Dupa ce a citit mesajul sa suparat pe mine asa de tare incat sa imbacat cu un fost prieten. De atunci nimic nu a mai fost la fel.
Am continuat sa o iubesc, la fel si ea, un timp, dar nu a renuntat la prietenul ei. Spunea ca din lasitate si o cred.

Au fost multe momente frumoase, multe amintiri dulci. Nu regret timpul trecut si nici faptul ca am iubito. Putea fi ceva frumos sau putea fi ceva urat. Nu am sa stiu niciodata care ar fi fost cursul vietii si asta e ce face viata asa de interesanta si de vicioasa.

Mi-a schimbat mult viata, desi nu am vrut sa o admit mult timp, dar asa a fost.

002 – The old friend – part 2

16 January , 2007 § Leave a comment

Am intalnit odata o fata, sincera si naiva, cu ochii mari, cu parul lung, cu sufletul curat. Am iubit femeia ce a devenit si am incercat sa continui sa o iubesc. Dar cateodata lucrurile simple care ti le-ai dorit devin atat de complicate incat ajungi sa te gandesti daca mai are rost sa iti pese, daca mai are rost sa te trezesti dimineata si sa continui sa mergi pe marginea prapastiei.

Prima data cand am sarutat-o a fost intr-o seara calda de Mai. Ne plimbasem putin si ne tachinasem cateava zile.. eram doar doi copii naivi. Stiu ca am sarutato. Scurt la inceput, cu frica, sa nu imi primesc o palma din senin, apoi mai lung luand-o in brate. Am simtit ca e langa mine atunci, ca e a mea. Tin minte ca m-a intrebat.. “De ce m-ai sarutat?”. Nu ma asteptam la asa o intreabare, “Ca imi place de tine..” cred ca a fost raspunsul meu. Apoi serile ce au urmat fac acum parte din amintirele placute ale copilariei mele.

Nopti, intr-un orasel mic de provincie, fara baruri multe, cu oameni simpli, cu barfitori, cu prieteni, toate amestecate astfel incat sa devin melancolic gandindu-ma la acele vremuri.

Au trecut repede zilele. Asa trec atunci cand esti fericit si te simti bine. Au trecut 4 saptamani cu rasete, cu plimbari, cu intrebari, fara raspunsuri, cu saruturi, cu dorinte, cu pareri de rau, cu vise neimplinite, cu ochii larg deschisi, cu fruntea sus, cu capul sprijinit pe un umar, cu regrete, cu decizii.

Venea vacanta. Pentru prima data in viata mea regretam acest lucru. Pentru prim data imi doream sa vina mai tarziu, sa intarzie. Pentru ea insemna sa plece acasa la parinti iar pentru mine insemna sa iau o decizie de a pleca la alta scoala.

Am regretat atunci ca plec si asta insemnand despartirea de o persoana de care ma atasasem foarte mult dar uitatandu-ma acum in urma nu imi pot imagina alt curs al vietii mele daca nu as fi plecat. Daca as fi ramas nu as fi cunoscut diferite persoane din care cativa imi sunt prieteni buni.

Daca as fi ramas.. as mai fi ramas atat de bun prieten cu ea? Am fi fost in aceasi postura in care suntem si acum? Nu stiu.. nu cred. Ar fi fost mai bine sau mai rau? Nu voi sti niciodata…

001 – The old friend – part 1

14 January , 2007 § 1 Comment

Se implinesc patru ani de atunci. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca a trecut atat de putin de atunci, parca eram ieri, trist si resemnat, nu reuseam sa fac nimic care sa-i multumeasca pe ai mei, eram doar un dezastru. Copilul vesel si optimist se pierduse pe drumul vietii. Cand ai parte doar de hoti si mincinosi incepi sa realizezi ca sunt putini acei care vor sta langa tine fara sa aiba nevoie de ceva.

Patru ani au trecut. Ca o soapta, ca o adiere calda de vant la sfarsitul lui Mai, patru ani de cand am cunoscuto. O stiam demult, mergeam la aceasi scoala, dar niciodata nu i-am dat atentie. Era una din cele mai frumoase din scoala, avea o tinuta mandra ce impunea respect si un mers ciudat dar frumos. Ochii mari, caprui, privirea pierduta de parca nu era niciodata cu gandul acolo. Rar zambea dar si atunci parca o facea amar. Poate ca era asa frumoasa nu m-am gandit niciodata sa incerc sa fac cunostinta cu ea, poate imi era prea frica sa nu ma fac de ras, poate ca eram prea timid.

Imi amintesc vag acea seara. Era inceputul lui Mai , cald, plictiseala, aveam de invatat mult dar nu imi pasa de asta. Gandul meu zburda prin amintirile copilariei ca un copil in praful verii. Pe atunci eram un mare fan al “chatului” pe mIRC, desi plateam foarte mult la telefon, stateam ore intregi vorbind, cu toate ca nu imi sta in fire sa vorbesc mult. Sa ii spun noroc sau ghinion? Nu stiu! Multi l-ar numi ghinion dar eu il consider noroc si unul din cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat pana acum. In acea seara eram foarte plictisit si mi-am propus sa ma cert cu cineva. Cand am intrat pe canalul de discutii mi-a atras atentia numele ei. Nu stiam cine e dar m-am luat de numele care il folosea ca nickname si am inceput sa rad de ea. Dupa multe ironii la adresa ei dar si invers discutia a deviat spre ceva mult mai placut ajungand sa vorbim despre tot felul de porcarii nesemnificative dar care mi-au schimbat starea de spirit.

Dupa ce am mai vorbit putin mi-a spus cine e. Nu imi venea sa cred cu cine am vorbit. Nu imi venea sa cred ca poate fi atat de placuta si chiar deloc cu nasul pe sus. In acea seara mi-am pus foarte tare la indoiala capacitatea mea de a judeca oamenii inainte de ai cunoaste si de atunci foarte rar mai fac acest lucru. Normal, ea nu stia cine sunt. Mi se parea normal, niciodata nu am facut lucrurii sa ies in evidenta ci am preferat sa stau in spate si sa observ. Sa stau in spate si sa invat din greselile altora, dar se pare ca nu a fost de ajuns, ca tot am facut multe greseli. I-am spus cine sunt, ca sunt coleg cu un fost coleg de al ei din scoala generala. I-am spus cine sunt ca nu ma asteptam totusi chiar sa ii pese si sa ma caute.

A doua zi imi aduc aminte clar, era o dimineata insorita dar racoroasa, cu un cer senin superb fara urma de nori. Stateam in fata scolii impreuna cu cativa colegi. Nu ma tin minte ce vorbeam dar imi aduc aminte uitandu-ma in spate. I-am vazut privirea. Era incruntata si rece. Venea spre noi, direct la colegul de care i-am zis sa oprit. Am auzit-o intreband “Cine e… ?”. Am vazut privirea colegului indreptandu-se spre mine si facandu-i semn cu capul spre mine.

“Deci tu esti..”, “Da”, “…, incantata de cunostinta!”, “…, si eu!”. Mi-a zambit, s-a intors si a plecat.

Discutiile interminabile din fata calculatorului s-au rezumat la mai putin de 30 de secunde cand ne-am intalnit. Acum imi dau seama ca tot ce a urmat a fost un intreg sir de discutii pe net sau prin mesaje dar fara vorbe cand eram fata in fata. Nu inteleg de ce. Niciodata nu ma simteam mai in largul meu decat cand eram cu ea si intotdeauna am avut incredere in ea. Singura. Avea acea virtute care foarte putina lume o are si care pentru mine e tot ce conteaza, sinceriatea.

Prolog

14 January , 2007 Comments Off on Prolog

Amintirile sunt ca o sabie cu doua taisuri. Daca iti aduci aminte de ceva frumos iti pare rau ca atat a ramas, o amintire, si probabil acel lucru nu se va mai repeta niciodata, iar daca e o amintire urata cu siguranta nu vrei sa iti mai aduci aminte ca iti va provoca mai multa durere.

Dar cateodata si poate de prea multe ori, acea sabie, acele lame ascutite sunt tot ce au mai ramas.
Cerul senin din lunile de vara, focul rosu si soba fierbinte in noptile geroase de iarna, corpul cald si mainele ce te strangeau si te incalzeau in diminetile reci de primavara, plimbarile printre frunzele ruginite intr-o toamna tarzie, anuntul mortii unui membru al familiei sau al unui prieten bun fac parte din lucrul ce este in acelasi timp si iubit si urat ce se numeste viata.

Mai bine mor acum decat sa ajung batran si sa nu am parte de acea lama rece a vietiiā€¦ de amintiri..

Where Am I?

You are currently viewing the archives for January, 2007 at Amintiri in haos.