005 – In the memmory of…

31 January , 2007 § 1 Comment

Se implinesc sapte ani in vara asta. Inca il mai simt in suflet, inca ii mai aud rasul, inca ii mai simt barba aspra pe obrazul meu.
Atunci cand am aflat ce va urma nu am inteles ce va urma sau nu am vrut sa inteleg sau eram prea mic, prea ocupat sa ma bucur de viata.
Si acum imi amintesc ochii tatalui meu, tristi, cand mi-a zis ca are leucemie acuta. Eram in masina atunci dar nici sunetul motorului nu era de ajuns sa rupa tacerea ce a urmat. Eram mic dar am realizat ce inseamna acea boala, dar am sperat. Am sperat ca isi va reveni la fel cum a mai facuto si inainte. A mai fost bolnav dar intotdeauna revenea acasa.
Nu cu mult timp se imbolnavise dar ne-am dus dupa el sa il aducem acasa ca se facuse bine. Ce clar imi aduc aminte. Era vara. Un cer senin si albastru.. atat de albastru incat ti se facea pielea ca de gaina. Copacii atat de verzi incat simteai gustul crud al frunzelor doar privindu-le miscandu-se odata cu adierea vantului. Imi amintesc ce a zis inainte sa ajungem acasa.
“Daca muream acum.. muream linistit. Copii mei sunt mari si sanatosi. Fiecare la casa lui.. cu copii lor.” Tata ia zis sa termine si sa nu mai vorbeasca prostii.

Imi amintesc cum stateam in pat lenevind si shimband de pe un canal pe altul. Imi amintesc sunetul cheilor in usa. Imi amintesc privirea tatei. Imi amintesc ca a fost prima data cand l-am vazut pe tata cu lacrimi in ochi. Imi amintesc si acum cum mi-a zis cu noduri in gat ca a murit. Imi amintesc si acum ura pentru Dumnezeu, pentru nedreptate, pentru deciziile luate de altcineva, pentru imposibiliatea de a face ceva, de a schimba, de a salva.
M-a linistit gandul ca nu a regretat viata lui. Ca tot ce a facut a fost pentru cei dragi lui, pentru bine, pentru “lasa acolo.. sa fie bine pentru toti..”.

Nu am sa ii uit niciodata zambetul, rasul din suflet, barba aspra, mainile noduroase de la atata munca, mirosul de alifie, statura dreapta, glasul clar si raspicat, ochii patrunzatori, privirea aspra dar senina.

Nu am sa il uit niciodata pe cel ce m-a invatat sa tin la familia mea, sa fiu bun si corect. Bunicul meu.

Advertisements

§ One Response to 005 – In the memmory of…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 005 – In the memmory of… at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: