010 – Feel my sadness

26 February , 2007 § Leave a comment

“Ce facem in viata are ecou in eternitate!” E viata atat de serioasa incat tot ce facem sa conteze intr-un final. Actiunile noastre sa intoarca balanta dupa un tipar, dupa un model sau … sau doar sa echilibreze viata intre bine si rau.. intre drept si nedrept.

Ma uit in jur si vad si o simt.. ma incojoara.. ma cuprinde.. rutina. Imi e in minte, imi e in inima, e o boala in sange. O mentalitate de cravata. Te trezesti, mananci, muncesti, dormi, uiti sa iubesti si apesi “repeat” iar viata devine un disc vechi si zgariat din care mai auzi fosnetul pasilor tai printre frunzele insangerate intr-o noapte de toamna tarzie.

Viata nu e dreapta… Viata nu e dreapta… Ecoul imi rasuna in ureche si ma imbata ca un vin bun. Ahhhh! Imi rasuna in creier.. enervant.. un raspuns.. un tipat de ajutor…
Intinde mana si striga “Sunt aici pentru tine!”.. Uitate in ochii mei spune-mi din nou “Te iubesc!”.. spune-mi.. dar acum… ramai…
Gustul amar in coltul buzelor, inghit in sec si imi simt ochii tristi.. a fost o umbra in viata mea.
Doar umbre si tarana.. focul in cenusa.. visele in deceptii.. din nou..
Imi plec ochii in fata ei.. ii multumesc.. si plec. Voi privi doar amintirile si am sa uit drumul..

Acum sufletul meu uraste. Viata mea un disc zgariat. Imi place si o imbratisez… sa simt in siguranta in ea.. e a mea.. e sigura.. e curata.. tristetea.

Advertisements

009 – The forgotten dream

16 February , 2007 § Leave a comment

Timpul nu vindeca ranile… dar ceea ce poate face e sa toceasca lama rece a amintirilor.

Tresar de multe ori din vis cu ochii deschisi tintiti in tavan… privind in neant. Imi simt pulsul, inima in piept, sangele in vene, fruntea transpirata. Oare iar am mancat tarziu in noapte?
Acelasi vis, acelasi sentiment.. de gol. Un gol in mine. Oare asta sa insemne. Viata traita in cercuri? Sau doar eu traind in centrul ei si incercand sa ma agat de margine.

Parca e un vis pus pe “repeat” pe o banda veche si zgariata.
E intuneric.. atat de intuneric. Nu se distinge nici o forma, totul e o umbra rece dar imi e asa de cald. Aud imperfectiunile fiecarui sunet, aud vantul batand cu putere dar nu il simt, aerul e calm aici.

Se aud voci acum.. soapte.. dorinte.. rugaciuni.. dar de unde? DE UNDE? Cine e acolo? Ma indrept spre voci… le disting mai clar acum. Simt un fior rece ce ma cuprinde pana in maduva oaselor. E rece si taios. E doar o voce… ii aud mai clar ecoul.
Incearca sa imi zica ceva.. dar nu reusesc sa deslusesc ce vrea sa zica. Neputinta ma inebuneste.. CINE ESTI??
Apare un coridor lung.. alb, curat, luminos. O schimbare brusca ce imi provoaca o durere insuportabila la ochi si cad in genunchi. Realizez acum ca e un vis dar nu ma pot trezi.. nu acum.. nu acum..

Nu ii pot deschide inca.. ma dor.. ma ustura.. dar vocea.. vocea nu inceteaza. Ii simt acum dorinta.. dorinta de a spune ceva cu ultima suflare.. o intrebare?
Ma ridic, deshid usor ochii si incerc sa privesc in infinitul coridorului. Dar infinitul asta are un final aici. Ironic… o usa. Si fug.. fug de parca viata mea ar fi depins de asta.. de parca ar fi facut o diferenta in viata unei persoane dragi.
Ce repede am ajuns la usa. Atat de simpla dar atat de frumoasa.
Sunetul vantului e mai puternic acum iar prin marginile usii trec fascicule puternice de lumina alba..pura.. Aud vantul batand puternic dar vocea inca nu o inteleg… Ma apropii de usa… nu are maner dar o imping instinctiv.
Simt un nod in gat si ochii umezi. Pielea mi se face de gaina si il simt acum.. vantul alintandu-se printre degetele mele imbatundu-ma cu puritatea lui. Un cer atat de albastru .. atat de pur.. atat de calm.. atat de sincer..

Si cad in genunchi.. Nu era o intrebare.. “Priveste neconoscutul.. SARI!”

Sar..

Si ma trezesc din vis inainte de a ajunge jos. Poate cand voi ajunge jos atunci am sa visez si ultima oara.
Am subestimat de multe ori puterea cuvintelor. E un lucru care niciodata nu trebuie facut. E cea mai distrugatoare invetie a omenirii.
Nu realizezi cat de mult inseamna cateodata un simplu “Am incredere in tine..” spus de cineva iubit.

008 – That place

11 February , 2007 § Leave a comment

Amintirea acelei case, mirosul crud al padurii si vantul racorit de umbra frunzelor nu le voi uita niciodata. Imi e atat de dor de acele locuri. Mi se face pilea ca de gaina cand imi aduc aminte ce frumos era. O copilarie care o regret doar pentru ca s-a terminat parca atat de repede.

Acum ma duc rar pe acolo.. din ce in ce mai rar. Viata parca a devenit mult prea serioasa deodata. M-a lovit drept intre ochi si am ametit. M-a ametit. De fiecare data zic.. “nu am timp”. Si poate ar fi.. si ar fi.. sa vizitez acele locuri macar in vacante dar nu o fac niciodata. Si realizez ca viata mea ar putea deveni in curand un lung sir de regrete.. singurul lucru de care imi e frica.

Ma uit pe geam si vad crengile copacului din fata blocului agitandu-se in bataia vantului si printre crengi betonul rece al strazii si deodata imi revin in minte imagini cu acele locuri. Chiar si in zilele reci din toamnele tarzii printre crengile unui copac vedeai alte crengi sau frunzele ruginii cazute pe pamantul negru de sub ele dar niciodata nu am simtit frigul in suflet ca atunci cand am privit betonul gri al orasului.

Imi e dor de acea casa. Departe de zgomotul continuu al orasului, de aerul inecacios si prafuit, de oamenii cu privirea in pamant si de copii cu nasul pe sus.
Casa e pe panta unui deal abrupt, Valea Rea se numeste acea zona. Iarna daca ninge mult nu se poate ajunge decat pe jos iar de la cel mai apropiat sat la casa e la 30 – 40 de minute de mers pe jos. Casa e un canton defapt. A fost bunicul meu acolo padurar iar acum e un mos de’al meu. A investit mult in acel canton bunicul meu si si-a dorit foarte mult sa ramana cineva din familie acolo.
Casa e chiar pe mijlocul dealului.. exact cum incepe padurea.. dar inconjurata de ea. Doi stejari mari strajuiesc intrarea in curte si intotdeauna am fost fascinat de inaltimea lor si de multe ori m-am gandit sa urc in ei dar nu am facut asta niciodata.
Putin mai in deal de canton e stupina. Era un fel de zona interzisa in care nu aveam voie sa intram in principal sa nu ne alegem cu roiuri de albine pe noi.
Noi fiind eu si varul meu. Cu doi ani mai mic decat mine dar cu acum cu mult mai inalt ca mine. Cu el am cutreierat padurea aceea in lung si’n lat si am facut tot felul de belele.

De multe ori imi aduc aminte de amiezele petrecute la umbra copacilor, in adierea vantului, in mirosul crud al ierbii sau de treptele din spatele casei privind padurea agitata de vantul racoros al serii sau pe stand pe spate in fanul uscat abia strans si privind cerul instelat in noptile senine si racoroase de vara.

Imi e dor…

007 – Trust me.. so I can trust you

5 February , 2007 § Leave a comment

Am incercat atat de mult incat am renuntat sa imi mai pese. Incepuse sa imi creeze asa un sentiment de neputinta. Parca eram Don’ Qiote si morile de vant erau oamenii din jurul meu.
Copil naiv am fost mult timp.. am dat toata increderea mea in oameni care nu stiau ce e aia si mi-am luat tepe si am fost de multe ori dezamagit. Dar nu regret acele intamplari.. Acele momente m-au trezit la realitate si m-au facut sa fiu mult mai atent si sa gandesc inainte de a face diferite lucruri.

“Sa nu iti minti niciodata prietenii sau familia. Ei sunt tot ceea ce ai cu adevarat. Fii sincer cu ei ca daca nu te vor parasi.”
Si asta am facut.. si asta fac. Nu de multe ori am auzit ca nu poti supravietui in lumea asta daca esti sincer. Si asa e. Doar ca asta nu inseamna ca daca vei minti o vei duce mai bine.
Poate ca felul meu indiferent de a fi m-a facut sa nu imi pese de privirea patrunzatoare cand ii spuneam sincer ce credeam.
Putini.. atat de putini au fost.. sau sunt.. acei prieteni care mi-au povestit lucruri privindu-ma in ochi.. stangandu-mi mana sincer.
E un sentiment ciudat de implinire cand te intalnesti cu un prieten vechi si ii poti citi fericirea sincera in ochi si in zambet ca te-a revazut.
Eu am stiut intotdeauna ce am simtit. Sunt un realist. Nu fac planuri dar stiu ce am de facut. Nu vad viata in cifre dar o vad ordonata intr-un fel. A vedea, a simti, a place, a iubi, a ura, a face, a dori.. sentimente exacte.. Iubesti sau nu? Niciodata poate..
Da sau Nu? DA!

Am cunoscut mai demult o copila. Mi-au placut fericirea si energia ei.. ma facea sa zambesc doar privind-o. Imi aduc aminte acum ca niciodata nu a avut incredere in mine. Intotdeauna imi zicea ca nu ma crede.. si sa ii spun adevarul.
Auzisem asta atat de des.. si nu doar de la ea.. incat chiar incepusem sa cred ca nu conteaza pana la urma daca spui adevarul sau nuh.. pana la urma tot o minciuna e.
“Cum sa am incredere in tine daca nici tu nu ai incredere in mine?”
M-am intors si nu am mai privit inapoi..
Inca odata si inca odata.. si inca odata…
Viata ca un cerc.. in ture infinite.. aceasi poveste..
“Ai incredere in mine si nu ma minti..” In loop-uri continue imi suna in minte.. sunete uitate pe o caseta veche..
Un razboi fara prizonieri.. o singura sansa.. o simpla minciuna.. o simpla privire.. acelasi adio..

Poate o inima de piatra.. poate o idee fixa.. poate prea mult.. prea putin.. nimic..? Cui ii mai pasa?
Un lucru simplu.. incredere.. “incredere”…
Dar.. de ce imi rasuna in suflet ecoul aceluiasi adio?

006 – Take it as it is

5 February , 2007 § Leave a comment

Sunt putine lucruri care le regret.. sau sunt atat de putine incat nu mai conteaza. Nu mai conteaza pentru ca lucrurile regretate daca sunt uitate chiar nu inseamna nimic.
Sa stii sa iei viata asa cum e ea si sa nu te dai batut, sa nu te opresti la primul pumn in fata, la primul sut in fund, la urmatorul refuz sunt ceea ce fac sau distrug un caracter.

Imi aduc acum aminte de o stire mai veche.. mai multe.. Imi revin in minte cand ma gandesc la slabiciunea caracterului uman.
Un copil s-a sinucis ca ramase repetent si nu putea trai cu gandul ca parintii lui sa afle.
Un alt baiat s-a sinucis ca il parasise prietena. Un altul fara motiv. Un altul din cauza terebilismului. Un altul…

Considerandu-ma un om normal, in felul meu de a fi, deveneam trist cand auzeam ca a murit cineva, dar pur si simplu nu simteam nimic atunci cand auzeam ca cineva s-a sinucis. Pur si simplu acele sentimente de parere de rau sau de tristete nu apareau in sufletul meu cand auzeam o asemenea veste.
“Doar lasii recurg la asemenea tehnici.. dar ai curajul sa demonstrezi lumii ca esti un las?”
Atunci.. in final.. restul suntem niste lasi?

Tine minte ca viata poate fi intotdeauna mai grea decat este acum, te va ingenunchea cand esti in varful lumii, te va supune cand bei nectarul dulce al vietii… dar niciodata nu va fi mai frumoasa decat atunci cand o simti in suflet, in inima… decat atunci cand te ridici din praf.. te scuturi si continui.. si iti spui.. “Sunt mai bun. Pot mai mult. Pot mai bine. Nu pot mai mult? Nu-i nimic.. macar am incercat.. macar nu regret ca nu am facut tot ce puteam face..”

Where Am I?

You are currently viewing the archives for February, 2007 at Amintiri in haos.