009 – The forgotten dream

16 February , 2007 § Leave a comment

Timpul nu vindeca ranile… dar ceea ce poate face e sa toceasca lama rece a amintirilor.

Tresar de multe ori din vis cu ochii deschisi tintiti in tavan… privind in neant. Imi simt pulsul, inima in piept, sangele in vene, fruntea transpirata. Oare iar am mancat tarziu in noapte?
Acelasi vis, acelasi sentiment.. de gol. Un gol in mine. Oare asta sa insemne. Viata traita in cercuri? Sau doar eu traind in centrul ei si incercand sa ma agat de margine.

Parca e un vis pus pe “repeat” pe o banda veche si zgariata.
E intuneric.. atat de intuneric. Nu se distinge nici o forma, totul e o umbra rece dar imi e asa de cald. Aud imperfectiunile fiecarui sunet, aud vantul batand cu putere dar nu il simt, aerul e calm aici.

Se aud voci acum.. soapte.. dorinte.. rugaciuni.. dar de unde? DE UNDE? Cine e acolo? Ma indrept spre voci… le disting mai clar acum. Simt un fior rece ce ma cuprinde pana in maduva oaselor. E rece si taios. E doar o voce… ii aud mai clar ecoul.
Incearca sa imi zica ceva.. dar nu reusesc sa deslusesc ce vrea sa zica. Neputinta ma inebuneste.. CINE ESTI??
Apare un coridor lung.. alb, curat, luminos. O schimbare brusca ce imi provoaca o durere insuportabila la ochi si cad in genunchi. Realizez acum ca e un vis dar nu ma pot trezi.. nu acum.. nu acum..

Nu ii pot deschide inca.. ma dor.. ma ustura.. dar vocea.. vocea nu inceteaza. Ii simt acum dorinta.. dorinta de a spune ceva cu ultima suflare.. o intrebare?
Ma ridic, deshid usor ochii si incerc sa privesc in infinitul coridorului. Dar infinitul asta are un final aici. Ironic… o usa. Si fug.. fug de parca viata mea ar fi depins de asta.. de parca ar fi facut o diferenta in viata unei persoane dragi.
Ce repede am ajuns la usa. Atat de simpla dar atat de frumoasa.
Sunetul vantului e mai puternic acum iar prin marginile usii trec fascicule puternice de lumina alba..pura.. Aud vantul batand puternic dar vocea inca nu o inteleg… Ma apropii de usa… nu are maner dar o imping instinctiv.
Simt un nod in gat si ochii umezi. Pielea mi se face de gaina si il simt acum.. vantul alintandu-se printre degetele mele imbatundu-ma cu puritatea lui. Un cer atat de albastru .. atat de pur.. atat de calm.. atat de sincer..

Si cad in genunchi.. Nu era o intrebare.. “Priveste neconoscutul.. SARI!”

Sar..

Si ma trezesc din vis inainte de a ajunge jos. Poate cand voi ajunge jos atunci am sa visez si ultima oara.
Am subestimat de multe ori puterea cuvintelor. E un lucru care niciodata nu trebuie facut. E cea mai distrugatoare invetie a omenirii.
Nu realizezi cat de mult inseamna cateodata un simplu “Am incredere in tine..” spus de cineva iubit.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 009 – The forgotten dream at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: