013 – The fear that never leaves

21 March , 2007 § Leave a comment

“.. Before I fall in love,
I’m preparing to leave her… ”

Asa eram odata. Poate ca din simplul motiv ca eram mic, poate ca eram doar la inceput, poate ca imi era frica de raspundere, poate ca imi era frica sa ma atasez, poate.. poate pur si simplu nu aveam noroc.
Nu am privit niciodata in urma poate de frica sa nu ajung sa-mi pese. Am ranit poate cum doar acum imi dau seama dar ceva ma face sa nu regret nimic.

Am auzit cineva spunandu-mi ca prima data e curiozitatea, ceva ce ramane ca o cicatrice pe pielea unui novice, ca o rana adanca ce se inchide dupa o lunga suferinta dar nu fara a-si lasa amprenta definitorie.
O imbratisare timida si un sarut cald al buzelor moi, printre firele de par castaniu udat de ploia marunta dintr-o seara, intr-un inceput de vara, pe o banca de lemn cu scanduri roase de timp si vant, sub un castan inalt ce isi intindea crengile peste noi ca un tata protector. Era linistea clipelor fara griji, fara vise, fara dorinte..era doar pace.

A doua oara e focul si ura. Focul varstei si ignoranta faptelor. Ura fata de trecut si indiferenta sentimentelor.
Nu mi-a pasat de ce faceam si nu vedeam decat in fata. Intre dorinta si contradictii m-am indragostit cand nu trebuia de cine nu trebuia. O seara racoroasa de vara tarzie, o strangere de mana, apropierea sufletelor, sarutul si dorinta, mirosul intepator al teilor, regretul complicatiilor.

A treia oara e visul, experienta si speranta. Experienta clipelor trecute, visul optimist al unei vieti bune.
Speranta sa ma regasesc in acea persoana diferita si care ma completeaza in toate modurile in care eu nu am sa fiu niciodata.
O noapte rece de iarna, intr-o ora tarzie, gerul ce batea in geam, un calorifer fierbinte, doua suflete sub o plapuma calduroasa, cu capul pe o singura perna, parfumul dulce, sarutarea sincera. In sfarsit, pentru prima data, ma simt cu adevarat iubit.

Dar eram prea copil si prea apatic sa imi pese de vorba unui om batran. “Om nebun! Eu nu voi iubi niciodata, iar daca o voi face va fi cu singuranta doar o data!”
Cat de mult am putut gresi…

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 013 – The fear that never leaves at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: