019 – Smile for me now

30 April , 2007 § 5 Comments

Abia ajunsesem in Iasi. Ma transferasem de la un liceu cu o mentalitate comunista si dupa cum il percepeam eu foarte prost la un liceu cu o mentalitate deschisa si de un nivel mult mai ridicat in care credeam ca trebuie sa invat mult mai mult pentru a ma mentine cel putin printre cei de mijloc. Timpul petrecut acolo avea sa imi demonstreze contrariul. Cu banii, relatii sau anumite calitati sau cunostinte mai speciale puteai sa ai note cel putin la fel de mari ca si cei care invatau pe bune.

O vasusem prima data cu un an inainte la un bal al bobocilor. Era imbracata intr-o rochie neagra ce statea mulata pe corpul slab oferindu-i un atu pentru fiecare forma. Parul negru incerca sa ascunda privirea care m-a dezarmat inca din prima clipa de orice ironie de care eram in stare. Daca nu radea.. atunci zambea si tin minte ca ma gandeam cum de nu se poate citi nici un strop de tristete pe chipul ei.

Trecuse un an de atunci, de cand nu o mai vazusem, de cand practic uitasem, de cand o catalogasem doar o amintire frumoasa. Cand am revazut chipul la fel de luminos ca si in acea zi nu am rezistat sa nu incerc macar sa o invit in oras. Cred ca si acum imi mai aduc aminte cu uimire ca a zis da.
Nu stiam Iasul si nu mai tin minte daca am fost in restaurantul ala ca era mai aproape de locul in care ne-am intalnit sau ca acolo a vrut sa mergem dar tin minte ca a fost un restaurant perfect pentru o intalnire linistita.
Nu stiu daca am stat putin sau daca doar pur si simplu a trecut repede timpul dar stiu ca imi parea rau ca era timpul sa plecam.
Se intunecase iar inceputul de octombrie isi facuse bine prezenta cu un vant rece care nu mangaia doar crengile golase a copacilor ci si pe noi. Ma oprisem in mijlocul strazii si vroind sa o strang in brate sa se incalzeasca atunci i-am simtit buzele moi pe ale mele. In acel moment am simtit ca eram doar noi doi.. in mijlocul unei strazi si nimic nu mai conta.. ca totul devenise doar praf si umbre.

As fi vrut sa ii spun macar in soapta.. te iubesc.. dar chiar si atunci stiam, poate nu atat de bine ca acum, ca distrug tot ce ating, tot ce e bun in viata mea. Am renuntat, am inchis ochii si nu am privit in urma decat in vise si am sperat ca poate intr-o zi totul va fi bine sa o sa fie fericita. E tot ce a contat si conteaza pentru mine.

Auzisem undeva ca atunci cand iubesti pe cineva renunti la orgoliu si gelozie si lasi persoana iubita sa fie fericita. Poate ca am gresit de multe ori si am ranit de si mai multe ori dar acum cand le vad chipul.. zambetul lor imi ineaca orice urma de regret.

Advertisements

018 – Just… :)

23 April , 2007 § Leave a comment

Astazi dupa poate prea mult timp, cam o luna, sunt cu adevarat fericit. Poate ca pentru prea putin dar vreau sa ma bucur de ziua asta chiar daca o fac doar in sinea mea.

O prietena foarte buna mi-a spus odata.. “cere cu zece maini ca sa ti se dea cu doua”. Am facut asta dar intr-un mod putin diferit.
Am cerut cu doua maini ca sa mi se dea cu una.. dar macar acea mana sa fie din suflet.
Poate ca sunt naiv sau poate ca doar inca mai am speranta ca sunt oameni buni in lumea asta.

In final nu pot spune decat din suflet.. Multumesc pentru sfat!

017 – The month that changed my life

21 April , 2007 § 1 Comment

Cu siguranta a fost luna care mi-a schimbat radical viziunea asupra vietii si asupra oamenilor in general.
Atat de multe intr-un timp atat de scurt. Sau… au fost oare chiar asa de multe sau doar au fost putine dar destul importante incat sa imi afecteze viata?

Am realizat ca tot ce am facut pana acum incat sa imi castig cumva independenta de toti, de toate am ajuns chiar sa depind atat de mult de acele lucruri incat atunci cand m-am trezit eram deja jos, in praf, regretand.
Am fost atat de prins intr-o rutina stupida care ma facea poate pe moment fericit dar care in principiu defapt imi sapa o groapa.

Am pierdut dintr-un foc un loc care incepusem sa il simt “acasa” si putina “libertate” care o simteam odata cu acel loc, placerea de a lucra doar pentru ca imi place atunci cand am realizat ca nici de mine nu pot avea grija dapai de inca cineva, o prietena buna care m-a invatat sa vorbesc despre mine si sa imi pese cu adevarat de cineva.

Acum poate ca stiu ce am de facut dar ma simt atat de singur in lupta asta…

016 – An empty space

19 April , 2007 § Leave a comment

Ma simt atat de gol inauntru. Un gol.. un abis. Atat de gol incat doare. Doare dar nu pot tipa. Visele mele intr-un ocean de tristete.. in care nu pot inota sa ma mentin la suprafata.
Ma simt atat de tradat.. atat de parasit.. atat de uitat iar inima e cenusa. Inca mai sper la un miracol, la o renastere, a unei pasari din aur, de foc..?
Mi-am pierdut increderea si speranta atat de usor incat imi e frica sa privesc in viitor. E intunericul dinaintea furtunii sau zorii unei sperante noi.

Inca o mai caut dimineata printre cearsafuri, inca ii mai caut mirosul dulce al parfumului printre perne. Parca a fost un vis. Un vis frumos ce sa terminat cand m-am trezit brusc intr-o dimineata racoroasa de martie.
Imi e atat de dor de acele clipe atat de frumoase.. atat de.. linistite. Era linistea ce imi aducea soarele pentru toata ziua.

Un vis frumos..

015 – What really matters

6 April , 2007 § Leave a comment

Oare ce conteaza cu adevarat? Dar pentru cine? Pentru mine? Pentru cei din jurul meu? Ce conteaza? Fericirea? Banii? Linistea? Banii care sa aduca fericirea?
Atatea intreabari si poate nici un raspuns.. sau cel putin nici un raspuns bun.
Daca tragem o linie si adunam rezultatele, daca zicem “O.K. Stop.” si analizam ceea ce suntem noi acum… e viata noastra ceea ce ne dorim, sau se indreapta viata noastra spre ceea ce vrem?
Ceea ce conteaza cu adevarat in viata e fericirea? Oare?

Fericirea e un termen superficial si atat de fragil. Fericirea defapt e in idealurile si ideile noastre care ne guverneaza viata precum banii, rezultatele, sanatatea, prietenia… iubirea… care, desi sunt majoritatea rezultate a muncii si efortului fiecaruia, sunt influntate in mare masura de norocul si prezenta de spirit al fiecaruia.

Asa ca poate atunci cand tragem linie si facem calculele poate ce conteaza cu adevarat e doar curajul.
Curajul de a tine fruntea sus si de a incerca din nou si din nou si de a nu renunta niciodata indiferent de cate ori ai dat gres si de cate ori ai fost ranit. Sa ai curaj chiar si atunci cand din speranta nu mai ramane decat o soapta spusa cu teama.

Curajul de a face ceea ce e corect nu ceea ce e usor…

Where Am I?

You are currently viewing the archives for April, 2007 at Amintiri in haos.