019 – Smile for me now

30 April , 2007 § 5 Comments

Abia ajunsesem in Iasi. Ma transferasem de la un liceu cu o mentalitate comunista si dupa cum il percepeam eu foarte prost la un liceu cu o mentalitate deschisa si de un nivel mult mai ridicat in care credeam ca trebuie sa invat mult mai mult pentru a ma mentine cel putin printre cei de mijloc. Timpul petrecut acolo avea sa imi demonstreze contrariul. Cu banii, relatii sau anumite calitati sau cunostinte mai speciale puteai sa ai note cel putin la fel de mari ca si cei care invatau pe bune.

O vasusem prima data cu un an inainte la un bal al bobocilor. Era imbracata intr-o rochie neagra ce statea mulata pe corpul slab oferindu-i un atu pentru fiecare forma. Parul negru incerca sa ascunda privirea care m-a dezarmat inca din prima clipa de orice ironie de care eram in stare. Daca nu radea.. atunci zambea si tin minte ca ma gandeam cum de nu se poate citi nici un strop de tristete pe chipul ei.

Trecuse un an de atunci, de cand nu o mai vazusem, de cand practic uitasem, de cand o catalogasem doar o amintire frumoasa. Cand am revazut chipul la fel de luminos ca si in acea zi nu am rezistat sa nu incerc macar sa o invit in oras. Cred ca si acum imi mai aduc aminte cu uimire ca a zis da.
Nu stiam Iasul si nu mai tin minte daca am fost in restaurantul ala ca era mai aproape de locul in care ne-am intalnit sau ca acolo a vrut sa mergem dar tin minte ca a fost un restaurant perfect pentru o intalnire linistita.
Nu stiu daca am stat putin sau daca doar pur si simplu a trecut repede timpul dar stiu ca imi parea rau ca era timpul sa plecam.
Se intunecase iar inceputul de octombrie isi facuse bine prezenta cu un vant rece care nu mangaia doar crengile golase a copacilor ci si pe noi. Ma oprisem in mijlocul strazii si vroind sa o strang in brate sa se incalzeasca atunci i-am simtit buzele moi pe ale mele. In acel moment am simtit ca eram doar noi doi.. in mijlocul unei strazi si nimic nu mai conta.. ca totul devenise doar praf si umbre.

As fi vrut sa ii spun macar in soapta.. te iubesc.. dar chiar si atunci stiam, poate nu atat de bine ca acum, ca distrug tot ce ating, tot ce e bun in viata mea. Am renuntat, am inchis ochii si nu am privit in urma decat in vise si am sperat ca poate intr-o zi totul va fi bine sa o sa fie fericita. E tot ce a contat si conteaza pentru mine.

Auzisem undeva ca atunci cand iubesti pe cineva renunti la orgoliu si gelozie si lasi persoana iubita sa fie fericita. Poate ca am gresit de multe ori si am ranit de si mai multe ori dar acum cand le vad chipul.. zambetul lor imi ineaca orice urma de regret.

Advertisements

§ 5 Responses to 019 – Smile for me now

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 019 – Smile for me now at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: