026 – Welcome home

27 May , 2007 § Leave a comment

Acasa. Suna atat de simplu. Prea simplu.. mult prea simplu pentru cat de greu e cateodata sa gasesti macar pentru o clipa, pentru o amarata de clipa, un loc care sa ii spui “Acasa!”. Cateodata imi vine sa tip catre cer, catre o entitate divina inventata de istorie.. “Doamne ajuta-ma!”. Si auzi cum te ingana.. ecoul.

Cand te muti de atat de multe ori, cand dupa ce te-ai obisnuit cu un loc deja incepi sa iti cauti un altul incepi sa te gandesti daca asta ai sa faci tot restul vietii.
Sau mai bine ar fi sa nici sa nu te gandesti. Poate ca e mai bine sa zici un simplu “asta e” iar daca ti se pare ca acum e rau nici nu iti imaginezi ce va urma.

Ohh.. imi aduc aminte acum.. am mai spus asta. Dar am fost inteles gresit. Am mai spus “asta e”.. am mai spus ca “nu iti vei putea imagina ce va urma”.
Dar rad acum. Rad de cum a fost interpretat. Sa renunti la tot si sa pleci capul. Asa a fost interpretat.

“Asta e. Putea fi mai rau. Acum capul sus si continuam. E greu.. poate va fi si mai greu, dar capul sus. Nu da nici un pas inapoi. Lupta pentru fericirea ta, lupta pentru visul tau. Nu renunta niciodata.”

Acum nu mai rad….

Advertisements

025 – The life we chose?

25 May , 2007 § Leave a comment

Traiesc intr-o societate de tabuuri.

Daca e ceva de ce sunt sigur in viata cu siguranta asta e. E o lume de extreme. Ori totul e luat prea in serios ori e o bataie de joc continua.
Oare valorile impuse de societate sunt cu adevarat valorile care trebuie urmate? Atat de multe lucruri cu eticheta de “interzis”, atat de multe lucruri impuse unui anumit tipar.
Cu ce ma face pe mine mai nefericit daca aleg in locul casei, femeii gospodine cu bujori in obrajori si o satra de copii, un motor ce stiu ca imi va aduce sfarsitul inainte sa ma plictisesc de sticlele de Jack.
O viata de oaie intr-o societate falsa si superficiala.

———

Daca viata iti e controlata mai ceva ca biletul in tramvai de persoana care tu crezi ca o iubesti si care nu are incredere in tine nici cat sa ai dreptul la propria dorinta.. cred ca ar fi cazul sa te uiti in propria curte si sa iti spui daca viata aia masochista in care traiesti acum e ceea ce iti doresti cu adevarat.

024 – Ohh sweetest rain

18 May , 2007 § 3 Comments

In seara asta a plouat. O ploaie calda de vara intre adieri calme de vant in mijlocul lui Mai. Eram pe strada cand a inceput si nu stiu de ce m-am oprit. Am ramas pe loc cu privirea in pamant privind stropii lovindu-se de cimentul fierbinte. Simteam caldura zilei ce a trecut cum se ridica printre aburi si praf.
Deodata in jurul meu viata a marit pasul sa se protejeze de stropii ce aduc in atat viata cat si moarte.
Priveam zapacit in jur oamenii grabiti si nu ma puteam misca. De ce fug? De ce se opresc sa priveasca? De ce nu se opresc sa zambeasca?

Si atunci in acel moment imi reveneau in minte clipele cand ploia de vara mi-a adus fericire in suflet.
Cand eram copil si stateam pe treptele de beton din spatele casei bunicilor si priveam ploaia cum se asternea peste padurea verde si vantul batea cu putere printre crengile stejarilor. Si stateam cu ochii mari si asteptam nerabdator minunea norilor.. fulgerul. Iar cand tunetul puternic se auzea, semn ca a fulgerat aproape, bunica striga la mine si imi zicea ca sunt nebun si sa trec in casa ca e periculos. Si am plecat…

Cand stateam in balconul apartamentului si asteptam ca ploaia calma sa devina furtuna. Vantul care batea cu putere incat sa rupa crengi incepea sa loveasca din ce in ce mai puternic stropii de ploaie de geamuri. Si priveam haosul de afara si simteam ca ma uit intr-o oglinda a sufletului meu. Si am inchis ochii…

Cand o tineam in brate pe o banca veche sub in castan batran sperand ca ploaia nu ne va uda prea tare. O strangeam in brate simtind cum tremura cand vantul racoros batea spre noi. Trupul ei cald se lipise de mine strangadu-ma si ea tare in brate de parca ii era teama ca am sa plec. Parul ei mirosea a primavara iar parfumul si aerul curat de dupa ploaie mi-au intoxicat sufletul cu fericire. Si a plecat…

Se spune ca speranta moare ultima dar speranta nu mai exista in sufletul meu, doar amintiri si regretul lor.
Dar.. a plouat destul in viata mea si sper atunci cand norii se vor destrama sa nu uit lectiile invatate si sa nu orbesc privind dupa soare…

Si mi-am continuat drumul…

023 – I thought I..

16 May , 2007 § Leave a comment

Am incercat sa.. inteleg. Am rememorat si am incercat sa imi analizez cuvintele si actiunile. Si tot nu inteleg de ce?
De ce dupa atatia ani de cand ne stim, dupa cate au fost si dupa cate s-au intamplat m-am trezit cu o palma data cu sete peste obraz. Poate ca o meritam daca a fost data fara intrebari.
Credeam ca pot avea incredere, credeam ca pot glumi, credeam ca pot zice orice si ca totul va fi luat asa cum a fost o gluma sau ceva serios.
Dar mi-au fost reprosate cuvintele si increderea calcata din nou in picioare.
Crezusem ca am dat peste ceva special cand am fost pus fata in fata cu o generalizare care am jurat ca nu am sa o folosesc niciodata.. “la fel ca restul”.
Si atunci.. in acel moment, cu acea palma de cuvinte, ultima oaza a increderii mele in oameni a secat.

Cu siguranta am gresit si voi mai gresi dar m-am saturat sa ma justific si sa platesc pentru fiecare cuvant spus.
Incapacitatea mea de a minti pe cei la care tin si in general oamenii mi-a inchis multe drumuri dar cel putin nu vreau sa imi pierd sufletul in minciuni chiar daca asta mi-ar fi pavat o autostrada.

022 – Ocean of reality

13 May , 2007 § 2 Comments

“Te iubesc.. dar.. am plecat.”
E ciudat cand “te iubesc” si “adio” sunt spuse de aceleasi buze. E un sentiment ciudat, ca un blocaj mintal. Te opresti si incerci sa analizezi ce auzi si nu intelegi ce se intampla. E ca si cum ai picat in mijlocul spectacolului si nu stii despre ce e vorba.
Si ramai cu privirea in gol iar in ureche rasuna din ce in ce mai slab sunetul pasilor ce se indeparteaza. Stai si te intrebi.. “Unde am gresit de data asta?”
Rememorezi clipele iar sufletul devine trist si te pierzi putin cate putin.

Dar.. Intotdeauna exista un “dar” care asteapta sa fie rostit.. sau scris.

Dar uiti. Uiti ce a contat, uiti ce a fost, uiti clipele. Rememorand timpul vezi imagini frumoase si clipe de fericire. Vezi cum ai invatat sa iubesti, vezi ca ai fost iubit, putin, dar cu speranta in suflet ca a fost sincer si iti amintesti ca cel putin ai incercat sa faci pe cineva fericit si faptul ca are speranta sa gaseasca ceva mai bun in alta parte, nu poti spera decat ca o va gasi si asta iti impaca sufletul.

Am sa pun acum cenusa clipelor intr-o cutie de plumb ce am sa o arunc in oceanul agitat al amintirilor iar cheia de plumb am sa o tin la gat ca povara a trecutului pentru clipa cand am sa am curaj sa ma arunc din nou in ocean.

021 – Maybe.. if..

10 May , 2007 § 2 Comments

Sunt ceea ce sunt si nimic nu ma va schimba.. Nimic..

“Ti-am zis eu! .. Ti-am zis..” Asa mi-ar fi spus acum daca era langa mine. Sau poate nu mi-ar fi spus nimic si doar m-ar fi tinut in brate. Nu mai am de unde sa stiu asta acum.

Ne pierdeam timpul, de parca nu era al nostru, vorbind si ascultand, dorind, sperand si imi aduc aminte ca vorbeam de schimbare. Ca timpul va trece peste noi si indiferent ca vom fi sau nu pregatiti va trebui sa ne schimbam ca vrem sau nu. Si imi zicea ca indifirent cine o va face, timpul, oamenii, viata tot ne vom schimba in bine sau in rau.
Si eram atat de revoltat si tin minte cu cata siguranta pe mine ziceam ca eu nu ma voi schimba niciodata. Asa cum sunt acum asa voi fi mereu.
Pe mine nu ma va schimba nimeni. Stiu cine sunt si ce vreau si nu voi face ce imi zice nimeni. Nu voi fi ca ei. Nu voi fi ca acel tip care umbla ca un catel dupa ea si face tot ce ii zice.
( Acum am realizat ca am revazut recent chestia asta intr-un cerc de prieteni in care el sa schimbat aproape radical si a luat acel statut de catel si umbla toata ziua dupa ea.. )
Nu voi ajunge un om fara caracter.

Si timpul a trecut. Si oamenii au trecut. Si cativa ani au trecut. Si am trecut si eu odata cu ei. Si m-am schimbat.. m-au schimbat.
Imi pare rau si regret multe. As fi putut face mult mai multe. As fi putut evita si mai multe.
Dar ce mi-am dat seama e ca.. regretele nu isi au rostul. Toate greselile trecutului se gasesc intr-un fel sau altul in ceea ce esti acum. Tot ce trebuie sa faci e sa inveti din ele si sa ai grija sa nu le mai repeti.

Poate ca as fi putut fi mult mai bun sau poate as fi fost uitat sau poate… doar daca as fi facut atunci acel lucru.. daca.. Viata traita cu “poate” si “daca” nu se numeste viata.

020 – A little tired

7 May , 2007 § 4 Comments

Adorm si ma trezesc cu un gol in suflet. Intind mana stangaci dar simt cearsaful rece, patul gol. Deschid ochii si privesc tavanul. E tot acolo sa imi aduca aminte cand il priveam si speram sa nu se mai termine clipa. Clipa sarutului si a trupului cald.
Nu mai simt fluturii in stomac. Sunt prinsi intre panza de paianjen a sufletului si gheata ce imi apara acum inima.

Ohh.. sunt atat de obosit. As striga dupa ajutor dar cine imi va raspunde? Toti se gandesc la viitorul lor.. la viata lor. Eu de ce nu pot face asta? De ce nu pot trata ceea ce simt cu aceasi indiferenta cu care privesc lumea din jur?

La naiba! As fi vrut sa fiu un om prost. As fi vrut sa ma bucur de bani, de haine, de necazul altora, sa ascult manele si sa ma bucure ca am dusmani. Ar fi fost atat de simplu. Poate as fi avut si noroc in viata…

As fi vrut sa nu fiu singur in razboiul asta si poate nici nu sunt dar.. dar asa ma simt. Stiu ca am sa pierd multe lupte dar razboiul nu e inca decis.. voi continua pana la ultima suflare.. pana la ultima sclipire de speranta si atunci… tot nu voi renunta.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for May, 2007 at Amintiri in haos.