022 – Ocean of reality

13 May , 2007 § 2 Comments

“Te iubesc.. dar.. am plecat.”
E ciudat cand “te iubesc” si “adio” sunt spuse de aceleasi buze. E un sentiment ciudat, ca un blocaj mintal. Te opresti si incerci sa analizezi ce auzi si nu intelegi ce se intampla. E ca si cum ai picat in mijlocul spectacolului si nu stii despre ce e vorba.
Si ramai cu privirea in gol iar in ureche rasuna din ce in ce mai slab sunetul pasilor ce se indeparteaza. Stai si te intrebi.. “Unde am gresit de data asta?”
Rememorezi clipele iar sufletul devine trist si te pierzi putin cate putin.

Dar.. Intotdeauna exista un “dar” care asteapta sa fie rostit.. sau scris.

Dar uiti. Uiti ce a contat, uiti ce a fost, uiti clipele. Rememorand timpul vezi imagini frumoase si clipe de fericire. Vezi cum ai invatat sa iubesti, vezi ca ai fost iubit, putin, dar cu speranta in suflet ca a fost sincer si iti amintesti ca cel putin ai incercat sa faci pe cineva fericit si faptul ca are speranta sa gaseasca ceva mai bun in alta parte, nu poti spera decat ca o va gasi si asta iti impaca sufletul.

Am sa pun acum cenusa clipelor intr-o cutie de plumb ce am sa o arunc in oceanul agitat al amintirilor iar cheia de plumb am sa o tin la gat ca povara a trecutului pentru clipa cand am sa am curaj sa ma arunc din nou in ocean.

Advertisements

§ 2 Responses to 022 – Ocean of reality

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 022 – Ocean of reality at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: