035 – Recap’

25 July , 2007 § Leave a comment

Cred ca am inceput insemnarea asta de zeci de ori pana acum. Dar de fiecare data am lasat pe a doua zi sa continui dar a doua zi nu mai era bun ce am scris ieri.
Am inceput sa scriu cu gandul ca imi va fi un psiholog tacut, cu gandul ca am sa citesc peste cateva luni ce prostii mi-a debitat mintea azi. Dar fac ce fac si consider totul neinteresant sau inutil si.. uit.

Dar totusi azi recitind cateva insemnari mai vechi mi-am dat seama ca mi-a prins bine ca am scris. Citesc azi si nu-mi vine sa cred ce mult au durut lunile din primavara asta.
Nu tin minte sa imi fi petrecut vreodata ziua de nastere atat de trist si atat de departe de toti prietenii mei.
Si imi dau seama azi cat de mult a insemnat si cat de scurt a fost si cat de mult am regretat.

Si imi dau seama azi ca am luni, daca nu ani, de cand nu am mai vorbit cu prieteni vechi, decand nu am mai baut o bere rece la o terasa, decand nu am mai baut un vin rosu intr-o crama ascunsa la periferia orasului batran.
Ma uit prin agenda telefonului si nu imi vine sa cred cat timp a trecut. As suna.. dar ma simt atat prost ca nu i-am cautat atat timp. Dar de multe ori ma gandesc ca ar fi putut si ei sa faca asta.

Azi inca ma mir cum m-au ajutat oameni care nu aveau nici o obligatie fata de mine si cum multi care ar fi putut si ar fi trebuit au intors privirea.
Ma gandesc azi daca am fost fericit vreodata fara sa fi platit scump pentru asta. Ehh.. viata are un simt al ironiei mult mai bun ca al meu. Si imi dau seama ca sunt de multe ori prea obiectiv intr-o lume inecata in subiectivism.

In fundal aud “I am what I am.. I do what I want..”.. Are cumva dreptate Dido.. dar nu in totalitate.
Suntem defapt ceea ce acceptam sa devenim…

034 – Another lazy morning

16 July , 2007 § Leave a comment

Iar am adormit cu usa deschisa la balcon. Vantul rece si umed al diminetii m-a trezit. Se simte in aer ca a plouat. Bine.. incepeam sa sufar si de caldura de acum.
Imi tintesc ochii in tavan si ma intind pana imi pocnesc cateva oase. Incercand sa scap de lenea diminetii imi dau seama cat de mare e patul asta si cat de gol pare in diminetile astea racoroase.
Daca as fi avut un prieten imaginar cred ca as fi auzit in minte, sarcastic.. “Daca intinzi mainile printre cersafuri crezi ca ai sa gasesti pe cineva?”

Ma ridic in sfarsit din pat si raman cu privirea tintita spre biblioteca si imi aduc aminte ca cineva ma rugase sa ii scriu ceva din pagina 111 a unei carti. Dar.. mutandu-ma de atatea ori nu am mai reusit sa scot cartile din pungi iar acum bibilioteca e plina de reviste.. de cursuri. Oricum nu cred ca as fi scris pana la urma ca inca mai sper sa ma tin de promisiunea cu care am inceput sa scriu.
Uitandu-ma in coltul camerei ma ia o lene cronica vazand atatea pungi pline. Pungi cu foi mazgalite, pungi cu carti, pungi cu amintiri. Pff.. e prea dimineata sa-mi aduc aminte. Oare de ce nu le-am aruncat?.. Oare de ce nu le-am dat inapoi?
Prea putine momente frumoase ca sa le arunc.

In drumul meu spre bucatarie vad in hol, pe cuier, un colt de carte. Si-a uitat cartea aici. Pagina 111 deci.. sa vedem..
Mai sa fie. Nici daca vroiam nu se intampla asa. As fi cautat o zi intreaga si nu cred ca as fi gasit.. o pagina goala.

Fie. Oricum viata e carte cu pagini albe ce asteapta sa fie scrise. Sa fie oare o tragedie .. sau poate o comedie? Nu. Viata e o drama. Zambete printre lacrimi.
Fie.

033 – Random thoughts

11 July , 2007 § 6 Comments

Nu sunt cu adevarat bun la nimic. Stiu sa fac de toate dar nimic asa cum trebuie.

Sunt atat de calm incat daca as veni acasa si mi-as gasi prietena in pat cu altcineva as intreba daca nu vor ceva de baut. Si asta nu pentru ca nu imi pasa ci pentru ca stiu ca daca m-ar fi iubit nu ar fi facut asta. Si abia atunci nu mi-ar mai pasa.

Ma surpind foarte putin lucruri, insa…
vorbeam la telefon intr-o seara cu o buna prietena si imi spunea ca lucreaza toata ziua si e foarte obosita si ca nu mai are timp de nimic. Ar vrea sa ne vedem dar nu are timp chiar deloc. M-a surpins oare sa o vad prin oras plimbandu-se cu cineva?
O alta prietena mi-a zis ca vrea sa fie singura, libera, sa simta viata. I-am urat multa fericire. Nu dupa mult timp era cu altcineva.
Si totusi m-a impresionat mult. Nu cred ca as fi in stare sa iubesc atat de mult o persoana si apoi sa dispar fara nici o urma.

Nu cred in iubire eterna si fericire neconditionata. Cred insa in clipe de fericire si amintiri.

Visez foarte rar. Si atunci cand visez stiu ca visez si controlez cursul evenimentelor. Mi-ar fi placut ca viata sa fie ca si visele mele..

Daca am scris ceva si simt ca nu am scris pentru mine sterg totul fara sa ma mai gandesc prea mult.

032 – The mirror of truth

9 July , 2007 § Leave a comment

E o poveste. O poveste trista despre vise si idealuri. Are un inceput oarecum vag, intins pe un fir al timpului atat de lung incat memoria oricat de buna ar fi nu ar putea ajuta cu nimic in a-l descoase.
E povestea unui copil ce avea sufletul curat si constiinta nepatata. Un suflet naiv ce nu stia ce-l asteapta cand va pasi in lumina.
Ce mult isi dorea independenta sufletului dar nu a inteles pretul care va trebui sa il plateasca. Nu intelegea de pretul responsabilitatii deciziilor si cat il vor costa pe el si pe cei din jur.

Si anii au trecut, ploi au cazut si s-au scurs printre frunze si dale de beton, copaci au infrunzit si flori au murit, calduri si furtuni in zile si nopti pierdute pe drumuri si printre oameni.
Dar astazi reflexia din oglinda l-a intrebat.. “Cine esti tu straine?” Isi priveste firele de par alb si se intreaba daca nu, acele fire, reprezinta cumva experienta vietii. Dupa atatia ani tot naiv a ramas. Cred ca e tot ce a ramas din ce a fost odata.

A ramas blocat in fata oglinzii. Si-a dat seama ca nu poate da timpul inapoi, ca nu poate lua din nou alte decizii, ca nu se poate intoarce si sa aleaga alta poteca.
Se uita in agenda telefonului.. numere apelate.. atatea cunostinte.. atat de putini prieteni. Se opreste brusc la un numar.. data apelarii.. “Ohh.. au trecut deja 2 luni..??”, isi zice. Ce a trecut timpul.
“Promisiunile unui om prost…”

Un eveniment recent i-a reamintit motivul pentru care nu avea incredere in nimeni. Si-a reamintit vechi promisiuni si vechi prieteni. Dar stia ca nu se va tine de acele promisiuni. Nu ca ar fi un om slab ci doar ca reprezentau intr-un fel sau altul esenta vietii.. iubire, incredere, respect, dorinta.. prietenie.
Stia ca nu ar fi putut trai fara asa ceva.

O poveste fara sfarsit? Ohh nu. Nu exista asa ceva. E doar sfarsitul unui capitol. Viata ne va arata daca va fi o nuvela sau daca va fi un roman..

031 – Wonder if i’ll stay

1 July , 2007 § 1 Comment

Stateam acolo nemiscat, cumva.. contrariat. Ii vedeam buzele miscandu-se dar nu auzeam nimic. Ii cautam privirea.. ochii negri, cautam farama de adevar din atatea zeci.. sute de cuvinte naive. Ii tineam mainile strans in palme, vroiam sa o simt aproape dar cu fiecare cuvant o simteam din ce in ce mai departe.
M-am apropiat usor si am stranso in brate. M-am apropiat de urechea ei, parul ii mirosea a flori de camp, soptindu-i “Nu ti-am cerut decat un singur lucru.. un singur lucru.”
Fara lacrimi, fara pareri de rau, fara mila, fara.. speranta am plecat. Am intors spatele si nu am privit in urma.
Mi-a fost reprosat.. “Ceri prea mult.. vrei prea mult..” .. Prea mult??!! Prea mult…
Da cred ca avea dreptate. E un lucru enorm de mare sa ceri.. sinceritate.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for July, 2007 at Amintiri in haos.