043 – how i feel…?

28 August , 2007 § 10 Comments

Cum ma simt…? Cum ma simt……?
Ma intreb.. dar nu retoric. Incerc sa imi dau seama ce e in sufletul meu acum, ce imi ascunde mintea. Incerc sa captez in cuvinte, in silabe, in litere.. momentul.. poate poate aflu adevarul.
Defapt nu caut nici un adevar.. caut un raspuns. O singura intrebare dar atat de grea.. atat de dificila… Cum ma simt? O mie de raspunsuri sau.. niciunul.

Ma simt.. gol. Ma simt singur… si sunt. Stiu asta si totusi nu am curajul sa fac ceva. Dar ce as putea face? Doamne ce mi-as fi dorit sa fiu ca acum cativa ani.. sa pot pleca fara sa-mi pese.. sa calc in picioare tot si sa nu privesc in urma. Blestemata fie ziua in care am invatat sa iubesc. Nu eram eu acel om dar cel putin nu durea atat de tare.

E cu mine dar nu a mea. Imi sopteste ‘te iubesc’ dar nu adoarme in bratele mele. Ii urez un Craciun fericit, un Valentines Day fericit, un Paste fericit.. alaturi de prietenul ei. Doar alte sarbatori reci privite cu ochi de amant.
Si tot ce se intampla si tot ce fac e impotriva mea si totul devine din ce in ce mai greu dar sunt inca mult prea incapatanat incat sa renunt.
“Ai pe cineva?” … Nu stiu ce sa raspund… Am? Simt ca am doar.. clipele.. soaptele.

Dar.. “Ce iti doresti?”
Ce imi doresc…? Imi doresc pe cineva care sa imi spuna ‘te iubesc’ si sa o simta… imi doresc pe cineva care sa.. sa nu mai plece din viata mea in fieacare seara.. in fiecare dimineata.. dupa fiecare cearta..
Imi doresc pe cineva care pot sa spun lumii… ‘da! e a mea!.. doar a mea!’..

Cum ma simt…? Cum ma simt…? Cum……?

Advertisements

042 – Everybody loves my life

25 August , 2007 § 5 Comments

“Daca vrei sa mai stai aici iti platesti singur chiria..” Asa a inceput.
“Vreau sa fiu singura..” Asa a continuat.
“Alo.. omule.. ai adunat inca o restanta. Cate examene ai acum de dat in total.. zece?” Asa a fost lovitura de gratie.

Nu cred ca imi imaginam ca mi se putea intampla asa ceva.. dintr-o data. Ma lovise atat de tare incat nu am stiut ce s’a intamplat. Nu imi venea sa cred ca eu sunt personajul principal in povestea asta. Si incepusem sa urasc pe toti si tot si sa ma inchid in mine din nou.

Si a trecut mult timp.. prea mult timp pana sa realizez ca defapt nu era nimeni de vina decat eu. Eu am fost prea lenes si inconstient incat sa invat la timp sa iau acele examene.
Eu am fost de vina ca am avut incredere in oameni si ca mi-am permis sa visez.. naiv.

Au fost doar lucruri simple ce mi-am dorit.. sunt lucruri simple ce imi doresc si nu cred ca voi reusi vreodata sa ma complac in ceva
si sa dau inapoi de fiecare data cand lucrurile se complica.
M-am bagat de fiecare data in lucruri complicate desi stiam ca in final tot eu am sa pierd.

Prostia mea? Naivitatea mea? Poate.. Fie ce’o fi. Eu doar.. am obosit sa fiu singurul care lupta pentru o relatie…

041 – At the Mc’

24 August , 2007 § 1 Comment

Stateam singur la o masa de langa geam cu vedere spre intrare. In fata mea o mama si trei copii. La o masa distanta inca o mama cu doi copii putin mai mari decat cei din fata mea.
Luasem hamburgerul cu amandoua mainile si ma uitam la el. De ce mi-am luat chestia asta ca doar nu imi place si nici foame nu imi era. Stateam singur la masa asteptand pe cineva. Nu… nu.. nu mai asteptam pe nimeni.. nu mai aveam pe cine sa astept. A ramas doar silueta din amintiri si umbra unor vise.

Am luat o gura din hamburger, un cartof si o gura de cola. Ma opresc brusc si ma uit in fata. Si vad acea privire care, cel putin pentru un parinte, ar trebui sa iti rupa inima.
O fetita la vreo 8 ani se uita la ce mancau copii care erau la masa din fata mea. Cei din fata mea aveau luat cate un meniu Happy Meal la care primeau si ceva jucarii, iar ea avea in fata o salata si o portie de cartofi.
Si ma uit la mama ei, toata in aur, telefon scump, haine curate si nu inteleg cum poate sa priveasca dorinta acelor copii si sa nu faca nimic.

Nu stiu nimic despre a creste un copil si nici ce implica asta, dar stiu ca diferenta dintre bine si rau nu o va invata cu forta si nici nu ii va lipsi nimic.

040 – Thoughts

21 August , 2007 § 2 Comments

Inchid ochii si incerc sa gasesc un sentiment la fel de dulce ca cel al unei victorii grele. Al oricarei victorii la al carei rezultat a fost nevoie de un drum al naibii de lung.
Acel sentiment de mandrie si de bucurie ca desi a fost greu si ti-ai dorit de atat de multe ori sa renunti, nu ai facut asta si ai continuat, oricat de greu a fost si oricat de multe piedici ai intampinat.
De multe ori e mai simplu sa faci ceea ce e usor decat ceea ce e corect.

Mi-ar fi spus acum, zambind amar, de ar sti cum a ajuns viata mea.. “Cum de ai ajuns sa traiesti in ce urasti cel mai mult..? Ziceai ca oricat o sa te coste asta nu ai sa traiesti in minciuna..”
Nu ma gandeam totusi atunci.. ca poate cateodata nu doar de mine depinde asta..

“Bolfoaso!!”.. ii zic ironic “Du-te dracului!!!”.. imi raspunde si o privesc si nu pot decat sa zambesc. O jumatate de om.., un omulet, dar doar fizic.. caci are un orgoliu ce: “cat de la cer la pamant”, nu cred ca ar exprima macar o bucatica din el si un temperament iute si puternic ce cu greu ii poti face fata.
O privesc si ii caut ochii ascunsi de parul negru si drept si de fruntea ce mai tot timpul e incruntata din simplul motiv ca mai tot timpul nu ii convine mai nimic.
Daca lumina e buna sunt de un negru seducator dar imi reaminteste de fiecare data ca sunt caprui. Negri.. caprui.. nu conteaza pentru ca tot ce vezi in ei e inocenta.

Inca un espresso dublu.. inca un red bull rece.. inca o noapte lunga.. buna dimineata soare………….

039 – Believe

10 August , 2007 § Leave a comment

O persoana bolnava de cancer a fost intrebata de cineva “De ce nu te plangi si tu lui Dumnezeu la fel cum fac si ceilalti?” … “Cand eram fericita nu ma plangeam nimanui…” Nu mai tin minte unde am auzit cuvintele astea dar stiu cat de adevarate sunt.

Nu sunt o persoana religioasa, ba chiar am dubii daca chiar nu sunt un ateu convins. Nu am nimic cu El si cu religia in general dar.. dar fan clubul lui ma scoate din sarite.
Zeloti sau fanatici, oricum le-ai zice sunt motivul pentru care inca mai caut armonia promisa de religie.
Nu am de gand sa fac vreodata parte din comunitatea care a distrus civilizatii si care distruge zilnic sute si mii de vieti.
As vrea sa imi zica cineva atunci cand s’a nascut daca a fost intrebat ce religie isi alege..

I-am zis unui prieten ca nu cred si atunci el mi-a zis ca desi eu nu cred, Dumnezeu crede in mine. Eh.. atunci e singurul care crede in mine.

“Doamne ai grija de familia mea si de prietenii mei, de toti cei ce sunt langa mine si de toti cei ce sunt langa tine. Amin.” e singura rugaciune care o spun.

038 – Insomnia again

9 August , 2007 § Leave a comment

Nu stiu ce a fost in mintea mea atunci. Nu stiu ce e in mintea mea acum.
E aproape dimineata si stau in pat, lipit de perete cu laptopul in brate si incerc sa-mi pun gandurile in ordine. Si incerc sa imi dau seama de ce am gresit din nou si unde si.. cum de am reusit sa-mi complic viata din nou atat de frumos.
E prima data cand scriu despre ce simt azi si nu despre ce a fost si ce nu mai conteaza azi.

Cand a plecat spre mirarea ei nu am facut ce credea ca o sa fac si ce a fost crescuta sa creada ca am sa fac ci i-am spus ca imi doresc sa fie fericita. Nimic mai putin si nimic altceva. Sa fie fericita. Simplu.
Cand a plecat lumea mea a intrat intr-un colaps furtunos ce avea sa fie alimentat mult timp tot de mine. A durut. Tare. Si tot ce am facut multe zile de atunci a fost sa ma gandesc continuu la ce a fost, sa ascult muzica ce o ascultam atunci, sa ma uit la lucrurile care mi le’a facut cadou. De ce?
Din simplul motiv sa doara si mai tare. Si a durut ca si cum ai baga cutitul intr-o rana deschisa si ai rasuci pana se aude scartaitul otelului pe oase. Sa doara atat de tare incat data urmatoare cand voi fi tradat nu va mai conta si nu voi mai simti nimic. Cred ca intr-un fel m-am razbunat pe mine ca am avut incredere cand mi-am promis ca o sa am grija sa nu se intample asa ceva, iar eu imi tineam promisiunile.

Dar astazi nu am resentimente si nici regrete ci doar sunt dezamagit de mine. Am trecut prin atatea si tot nu am invatat nimic.
Sau poate pur si simplu nu mai vreau sa invat nimic. Am obosit luptand in aceleasi batalii. Am obosit sa le lupt singur. Am obosit sa privesc fericirea printr-o vitrina de sticla. Sa o ating.. sa o sarut dar sa nu fie a mea.
Stiu ca nu mi se va implini niciodata dorinta asta ca ar insemna chiar sa fiu iubit din suflet si nu doar din cuvinte.

Ma gandesc la trecut ca sa invat din greselile lui si sa nu le repet astazi sau cel putin sa le fac din nou dar sa fie mult mai mici.
Nu ma gandesc niciodata la un viitor mai indepartat de maine din simplul motiv ca imi e frica si pentru ca sunt atat de optimist incat stiu ca la fel cum am reusit sa ma descurc singur pana acum voi reusi cumva sa ma descurc si in viitor. Dar stiu ca doar o persoana iubita le va da un gust dulce acelor vise.

Am stiut de la inceput in ce ma bag. Am stiut foarte bine ca sansele ca eu sa castig sunt minime. Si defapt nu e nimic de castigat sau de pierdut ca nu e un concurs dar stiu ca tot ce mi-am dorit vreodata e sa am langa mine o prietena, o iubita si nu doar… o femeie. Pe cineva care sa nu imi ceara respectul ci pe cineva care sa il merite asa cum imi doresc si eu sa ii merit respectul si increderea.

Am sa incerc sa inchid ochii si sa adorm acum. Poate ca inca un somn fara vise imi va mai limpezi gandurile. Sperante doar…

Totul sa nimic… astazi ori niciodata.

037 – Deja-vu

8 August , 2007 § 2 Comments

Era o noapte racoroasa, poate putin prea rece chiar si pentru un inceput de primavara.
Imi incalzeam mainile pe caloriferul din dreptul geamului si priveam umbrele copacilor ce isi asteptau inca frunzele.
Nu cred ca mi-as dori sa fiu un copac. Sa pierzi totul in fiecare toamna si sa iti petreci iarna singur, gol, in asteptarea primaverii.

Ma cuprinde in brate si imi sopteste “Te iubesc.. si nu plec nicaieri. Nu iti fie frica.” Mi se parea atunci la fel de ireal ca si acum.
Zambesc si-mi aduc aminte de soapte.. de vise.. si de ultima seara.
I-am citit tristetea in ochi atunci. Am vazut si am simtit ca ceva nu e in regula. “Ce ai patit copile?”.. “Nimic..”
Si a plecat. M-a sters din viata ei ca si cum nimic nu ar fi fost. A durut si inca mai doare cateodata.
E ciudat cat de mult mi-a pasat de cineva, chiar mai mult decat imi pasa de mine.

Finalul a fost doar inca un deja-vu.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for August, 2007 at Amintiri in haos.