037 – Deja-vu

8 August , 2007 § 2 Comments

Era o noapte racoroasa, poate putin prea rece chiar si pentru un inceput de primavara.
Imi incalzeam mainile pe caloriferul din dreptul geamului si priveam umbrele copacilor ce isi asteptau inca frunzele.
Nu cred ca mi-as dori sa fiu un copac. Sa pierzi totul in fiecare toamna si sa iti petreci iarna singur, gol, in asteptarea primaverii.

Ma cuprinde in brate si imi sopteste “Te iubesc.. si nu plec nicaieri. Nu iti fie frica.” Mi se parea atunci la fel de ireal ca si acum.
Zambesc si-mi aduc aminte de soapte.. de vise.. si de ultima seara.
I-am citit tristetea in ochi atunci. Am vazut si am simtit ca ceva nu e in regula. “Ce ai patit copile?”.. “Nimic..”
Si a plecat. M-a sters din viata ei ca si cum nimic nu ar fi fost. A durut si inca mai doare cateodata.
E ciudat cat de mult mi-a pasat de cineva, chiar mai mult decat imi pasa de mine.

Finalul a fost doar inca un deja-vu.

Advertisements

§ 2 Responses to 037 – Deja-vu

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 037 – Deja-vu at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: