050 – Shadows and dust

23 October , 2007 § 6 Comments

“Ai iubito nu-i asa?” mi-a spus cu ochii inlacrimati, parca stiind ce va urma. I-am luat mainile reci intre ale mele si i le-am strans puternic sa se incalzeasca sa nu mai tremure de frig.
“Da..”
“O mai iubesti?” m-a intrebat acelasi glas tremurat.
“Nu stiu. Nu mai conteaza..”
“Cum poti fi atat de rece? De ce nu ar mai conta?”
“Se spune ca suferinta din iubire e la fel de puternica cu cea cand iti rupi un picior. Mi-am simtit toate oasele corpului sfaramate..”
“Si e mai usor sa spui acum adio…”
“Nu.. nu e mai usor.. e doar tot ce mi-a mai ramas.. cuvintele..”

Viata e doar un sir de decizii. Noi alegem daca plecam capul si ne plangem de mila sau daca luam pumnii in fata si ne continuam drumul si mai inversunati.
Suntem ceea ce acceptam sa fim.

Nu mi-am invatat lectiile si am picat multe examene si cu toate astea nu m-am invat minte si astfel mai am multe examene de picat.

Regretele sunt multe si visele nici nu indraznesc sa le numar dar stiu un singur lucru… nu mai dau nici un centimentru inapoi.. asa.. ca sunt eu incapatanat.

Ca pana la urma.. umbrele dispar si praful e luat de vant.

049 – A cold october morning

22 October , 2007 § Leave a comment

Vroiam sa scriu despre… despre ceva anume dar mi-am pierdut gandurile.

Un vant rece de toamna a trecut si m-a trezit din vis. Un fior rece si taios mi-a trecut prin sira spinarii si am tresarit.
M-am ridicat din pat si am inchis geamul. “Cine naiba mai doarme in octombrie cu geamul deschis??” A sunat ciudat intrebarea cand mi-am adus aminte ca nu mai e nimeni in camera si ma astepta doar un pat gol.
Am visat din nou. Urasc sa vizes. De multe ori primesc vesti proaste cand visez. Nu cred in porcariile astea de superstitii dar viata are un simt ironic foarte dezvoltat cateodata.

Acum imi scutur hainele de praf si ma ridic din nou. A fost o cazatura puternica si de data asta.. si nu mi-ar ramas decat sa zic “asta a fost” si sa merg mai departe. Cu noduri de regret in gat pentru clipe, pentru vise, pentru amintiri, pentru lucruri spuse, pentru cuvinte uitate… pentru decizii.. pentru ignoranta.

E un sentiment ciudat de parere de rau. Ciudat ca ar fi trebuit sa fie de ura, de regret poate chiar si de razbunare. Dar nu e asa.
Imi pare rau ca tot ce a fost.. nu a insemnat nimic. Tot ce a fost nu a meritat nici macar un adio spus arogant, nici macar un motiv pueril spus cu o voce rece la un telefon. Nici macar atat.

Un fior si un vant rece de toamna..

Where Am I?

You are currently viewing the archives for October, 2007 at Amintiri in haos.