052 – Looking at the finish line

21 December , 2007 § Leave a comment

Ohh da..! Inca un sfarsit de an si tot acelasi sentiment ciudat.
Nu stiu daca sa fiu fericit ca inca mai sunt in viata ori trist ca am acelasi gol in suflet.
Ce mult mi-as dori sa am pe cineva sa dau vina pentru tot ce s’a intamplat anul acesta dar rasfoind haotic printre amintiri nu am gasit decat un singur vinovat.. EU.
Decizii.. greseli.. minciuni.. regrete.. vise.. sperante.. indecizii.. superficialitate.. priviri goale si vorbe in vant.. inimi frante fara vina. Am vrut “ochi pentru ochi” si am orbit.

Speranta unei oaze in mijlocul desertului.. cred ca asta mi-a ramas.. acum la final. Hmm.. final.. “final”.. Ce ciudat suna. Fizic nu se intampla nimic deosebit.. dar psihologic.. acel sentiment de finalitate… Oare de ce e asa de important?
Nu cred ca finalitatea e ceea ce conteaza.. ci speranta unei noi sanse.. unui nou inceput. Dar… un sfarsit de an nu poate spala trecutul… sau poate?

Advertisements

051 – Last room

3 December , 2007 § 5 Comments

Statusem in acea casa aproape trei luni de zile si abia atunci, in ultima seara, am privit pentru prima oara pe geamul din camera din capat.
Etajul sase intr-un bloc vechi din centrul orasului, la trei dimineata cu o priveliste superba.
Prea obosit sa mai pot dormi, am stat aproape o ora in fata geamului.. eu.. jazz-ul din fundal si amintirile.
O noapte rece de sfarsit de noiembrie ce o simteam prin micile crapaturi din tamplaria veche si subreda din lemn lacuit cu alb si nuantat de timp in gri si crem.
Intotdeauna mi-au placut serile de iarna in oras si cum ceata si luminile orasului dau o frumoasa culoare caramizie cerului.

Si am inteles atunci cat de important e sa stii sa te bucuri de prezent. Pur si simplu sa privesti in jurul tau si sa zambesti. Sa iei lucrurile asa cum sunt si sa mergi mai departe.
Sa te opresti din viteza cotidianului, sa tragi aer tare in piept si pur si simplu sa zambesti.
Sa uiti de regrete, de sperante, de inimi frante, de vise si.. de tine.

Mi-a placut acolo. Nu neaparat locul, cat faptul ca intotdeauna se intampla ceva. Dar poate am sa mai am parte de asta.. poate in urmatorul loc caruia am sa ii spun “acasa”.. pentru cateva luni sau poate.. poate mai mult.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for December, 2007 at Amintiri in haos.