058 – Remember us

26 March , 2008 § 2 Comments

“Cand ai sa cresti mare ai sa faci si tu asa pasi mari.”, mi-a zis cand m-a vazut gafaind in urma lui si cum saream atent pe urmele lasate de cizme in pamantul moale. Aveam doar cinci ani dar si acum mai tin minte “Hai vino. Tine-ma de mana.. Esti asa de mic ca mi-e frica sa nu te pierd prin baltile astea..”
Avea mainile aspre si murdare. Unghiile negre si degetele pline de motorina.
Era tractorist si venea des la padure. Cred ca il ajuta pe bunicu la treburi ca de fiecare data cand pleca avea cativa butuci legati de ancora din spatele tractorului.
“De ce iei de fiecare data lemne cand pleci?”
“Ca sa am sa pun pe foc sa le fie cald si la baietii mei..” Si imi imaginam ca are o soba gigantica unde baga direct butucii aia grosi si la caldura ei povestea baietilor lui despre eroi si razboaie. Aceleasi povesti care mi le spunea si mie sau poate si altele mai interesante.
“Sa ii aduci si pe ei cand mai vii..”
“Poate data viitoare..”
Nu a mai venit “data viitoare”. A fost ultima data cand l-am mai vazut. Am aflat mai tarziu ca cineva i-a bagat o furca in spate intr-o seara cand se ducea sa vada daca nu i-a fost furat porumbul lasat peste noapte pe camp.
Nici nu mai stiu cum il chema…

Bucuria mea si a varului meu cand venea vara in vizita. Avea un toiag noduros din corn taiat si curatat frumos tot de el. Venea in fiecare vara si isi facea altul. Umbla toata padurea aia pana gasea exact ce vroia.
Venea cu dulciuri si cu povesti.
Stateam toata ziua pe capul lui sa ne invete sa taiem lemnul si sa il sculptam si spre disperarea bunicii ne invata si cum sa il ardem putin dupa ce am decojit toiagul si cum sa ii facem crestaturi din cutit.
“Uite daca ii inveti prostii! Vezi?? Vezi??” il certa bunica de fiecare data cand veneam plangand la ea ca m-am taiat la degete.
“Un om fara cicatrici nu are nicio poveste de zis..” ii raspundea de multe ori. Alteori “Sunt doar copii. Nu ii mai certa si tu atata..”
Privirea pierduta in ganduri si vocea calda sunt singurele lucruri de care imi mai aduc aminte.
A murit anul trecut. M-au sunat ai mei “Stii ca a murit? Venim acum de la inmormantare..”
Au ramas doar amintirile si nodul din gat..

Cand am ajuns acolo imi aduceam aminte foarte vag acea casa. Aveam 4 ani cand fusesem ultima data acolo si tot ce imi aduceam aminte erau oglinzile acoperite, plansetele mamei si toata lumea imbracata in negru. Nu stiam ce se intampla.
“Pune floarea langa ea si pupa icoana.” Nana mea murise de cancer iar singurele imagini cu ea sunt din poze si din amintirile acelei zile.
Cand m’a vazut nanul meu a inceput sa planga si m’a strans tare in brate “Vai ce mare ai crescut si frumos!”. Nu ma vazuse de peste 10 ani.
Am intrat in casa mica si modesta si ne’a asezat la masa turnandu-ne cate un pahar de vin rosu.
“Vai prea mult i-ai pus”, sare mama ca fripta. “Lasa ca e mare si vreau sa beau si eu un pahar de vin cu finutul meu..” Era tare bun vinul dar ma si ametise.
Au povestit o noapte intreaga iar eu am stat linistit intr-un colt ascultandu-i.
De fiecare data cand povestea de ea parca plangea si mai tare. Atatia ani si durerea tot nu disparuse.
Am plecat spre dimineata cu promisiunea ca o sa mai venim mai des.
Au trecut 8 ani decand nu l-am mai vazut.

057 – The consolation prize

5 March , 2008 § 4 Comments

Inca nu stiam ce inseamna aia “iubire”, probabil nici nu ma intrebasem de sensul ei. Daca imi aduc bine aminte nu stiam nici macar cum arata “live” o femeie dezbracata, cand am auzit pentru prima data “Nici nu stii ce mult sufera…”.
A fost prima data, de care imi aduc eu aminte, cand a fost folosita tehnica manipularii emotionale prin vinovatie impotriva mea (cu referinta doar la relatia mea cu alte femei/fete, ca a mai fost si este folosita de catre rude si prieteni).
Imi zise asta o prietena a tipei de care ma despartisem dintr-un motiv pe care nu mi-l aduc aminte. Motiv superficial mai mult ca sigur dar nu asta e important.
Important e ca am mai fost incercat de acest sentiment de vinovatie in repetate randuri si chiar am picat in capcana unora.
“Nu mai e problema mea..” i-am raspuns. Si asa am mai devenit doar o amintire pentru inca cineva. Totusi nu cred ca pentru mult timp, ca plecase la un momentdat in Bucuresti unde a cunoscut multi barbati.. in fiecare seara.
(A revenit dupa cativa ani si printr-o ironie de situatie si a vietii a fost protagonista unei situatii foarte comice la care am avut norocul sa particip.. vizual..despre care sper sa-mi aduc aminte sa povestesc mai tarziu).

Si astfel timpul a trecut, am crescut si m-am cumintit si am devenit mai serios si mai responsabil contrar opiniei generale ca ce am zis e un mare bulshit.
Am cunoscut oameni ce m-au schimbat, oameni ce m-au impresionat(si prin personalitate si prin prostie), oameni ce au ramas si oameni ce au disparut la fel de rapid si abrupt pe cat au intrat in viata mea.
Si a trecut pana cand am intrat intr-o zona crepusculara care mi-a mai trezit o parte ignoranta a personalitatii mele.
Defapt ce vreau sa zic/scriu e rezultatul analizei mai multor persoane care au intrat furis in viata mea linistita si apatica.
E o antiteza a personalitatilor lor.

Tipa care mi-a adus aminte defapt de conceptul de “santaj emotional prin folosirea sentimentului de vinovatie”.
Ea traia si traieste cu sentimentul ca daca ea ma iubeste si nu poate “trai” fara mine inseamna ca si eu trebuie sa simt si sa traiesc acelasi sentiment ca si ea.
Mesaje de genul “Nu stii ce mult sufar..”, “Chiar nu insemn nimic pentru tine..?”, “De ce iti bati joc de mine?”..
“De ce de ce de ce de ce de ce de ce….”, m-au facut sa ma simt vinovat pentru durerea ei.
M-a facut sa ma intreb ce conteaza mai mult pentru mine.. fericirea ei sau fericirea mea? Sa-mi traiesc zilele langa cineva de care nu-mi pasa?
Damage done.. moving on.

Prima seara cand am cunoscut-o mi-a povestit in amanunt toate(doua) foste relatii ale ei. E una din acele persoane care vorbeste si vorbeste si vorbeste.. si nu vrea sa inteleaga ca ar trebui sa se opreasca ca deranjeaza.
E genul de om care crede ca toata lumea e la dispozitia ei si ca ar trebui sa faca tot ce li se cere. Si se supara daca nu o ajuti si nu conteaza ca iti e imposibil din diferite motive sa faci asta. Lista ar continua mult si deja ma indepartez de subiect.
Un Fast-Forward in ziua cand i-au fost “dati papucii” de catre prietenul ei. Desi nu era prea diferita nici inainte acum viata ei chiar ca devenise ruina.
Si aici vroiam sa ajung.. la: “Viata mea s’a sfarsit! Nimeni nu ma iubeste! Toti sunt impotriva mea! Nimeni nu ma intelege! Tariceanu e inca la putere!”.
Nu m-am priceput niciodata la asa ceva. Nu am stiut niciodata ce sa fac in astfel de momente.
Ce poti face sau zice cand cineva isi expune tristetile si necazurile? Nu m-am priceput niciodata la consolari.
Ma dispera cand cineva imi arunca in fata necazurile lor de parca vor sa ma cuprinda un sentiment de vinovatie ca ei sunt distrusi si eu sunt fericit. SO FUCK HER!!
Ironic cam in acelasi timp am mai cunoscut o tipa care se comporta foarte asemanator.. FUCK HER TOO!!

Dar.. recent am cunoscut totusi o femeie ce m-a impresionat. O femeie ce si-a pus toate sperantele si visele in cineva care nu a stiut sa faca nimic altceva decat sa le calce in picioare.
Nu neg suferinta dezamagirii ce probabil o ascunde foarte bine insa rar am ocazia sa vad oamenii ce au trecut prin asa dezamagire care inca sa mai zambeasca si sa fie asa optimisti.

Un premiu de consolare pentru cei nevoiasi va rog!

Where Am I?

You are currently viewing the archives for March, 2008 at Amintiri in haos.