057 – The consolation prize

5 March , 2008 § 4 Comments

Inca nu stiam ce inseamna aia “iubire”, probabil nici nu ma intrebasem de sensul ei. Daca imi aduc bine aminte nu stiam nici macar cum arata “live” o femeie dezbracata, cand am auzit pentru prima data “Nici nu stii ce mult sufera…”.
A fost prima data, de care imi aduc eu aminte, cand a fost folosita tehnica manipularii emotionale prin vinovatie impotriva mea (cu referinta doar la relatia mea cu alte femei/fete, ca a mai fost si este folosita de catre rude si prieteni).
Imi zise asta o prietena a tipei de care ma despartisem dintr-un motiv pe care nu mi-l aduc aminte. Motiv superficial mai mult ca sigur dar nu asta e important.
Important e ca am mai fost incercat de acest sentiment de vinovatie in repetate randuri si chiar am picat in capcana unora.
“Nu mai e problema mea..” i-am raspuns. Si asa am mai devenit doar o amintire pentru inca cineva. Totusi nu cred ca pentru mult timp, ca plecase la un momentdat in Bucuresti unde a cunoscut multi barbati.. in fiecare seara.
(A revenit dupa cativa ani si printr-o ironie de situatie si a vietii a fost protagonista unei situatii foarte comice la care am avut norocul sa particip.. vizual..despre care sper sa-mi aduc aminte sa povestesc mai tarziu).

Si astfel timpul a trecut, am crescut si m-am cumintit si am devenit mai serios si mai responsabil contrar opiniei generale ca ce am zis e un mare bulshit.
Am cunoscut oameni ce m-au schimbat, oameni ce m-au impresionat(si prin personalitate si prin prostie), oameni ce au ramas si oameni ce au disparut la fel de rapid si abrupt pe cat au intrat in viata mea.
Si a trecut pana cand am intrat intr-o zona crepusculara care mi-a mai trezit o parte ignoranta a personalitatii mele.
Defapt ce vreau sa zic/scriu e rezultatul analizei mai multor persoane care au intrat furis in viata mea linistita si apatica.
E o antiteza a personalitatilor lor.

Tipa care mi-a adus aminte defapt de conceptul de “santaj emotional prin folosirea sentimentului de vinovatie”.
Ea traia si traieste cu sentimentul ca daca ea ma iubeste si nu poate “trai” fara mine inseamna ca si eu trebuie sa simt si sa traiesc acelasi sentiment ca si ea.
Mesaje de genul “Nu stii ce mult sufar..”, “Chiar nu insemn nimic pentru tine..?”, “De ce iti bati joc de mine?”..
“De ce de ce de ce de ce de ce de ce….”, m-au facut sa ma simt vinovat pentru durerea ei.
M-a facut sa ma intreb ce conteaza mai mult pentru mine.. fericirea ei sau fericirea mea? Sa-mi traiesc zilele langa cineva de care nu-mi pasa?
Damage done.. moving on.

Prima seara cand am cunoscut-o mi-a povestit in amanunt toate(doua) foste relatii ale ei. E una din acele persoane care vorbeste si vorbeste si vorbeste.. si nu vrea sa inteleaga ca ar trebui sa se opreasca ca deranjeaza.
E genul de om care crede ca toata lumea e la dispozitia ei si ca ar trebui sa faca tot ce li se cere. Si se supara daca nu o ajuti si nu conteaza ca iti e imposibil din diferite motive sa faci asta. Lista ar continua mult si deja ma indepartez de subiect.
Un Fast-Forward in ziua cand i-au fost “dati papucii” de catre prietenul ei. Desi nu era prea diferita nici inainte acum viata ei chiar ca devenise ruina.
Si aici vroiam sa ajung.. la: “Viata mea s’a sfarsit! Nimeni nu ma iubeste! Toti sunt impotriva mea! Nimeni nu ma intelege! Tariceanu e inca la putere!”.
Nu m-am priceput niciodata la asa ceva. Nu am stiut niciodata ce sa fac in astfel de momente.
Ce poti face sau zice cand cineva isi expune tristetile si necazurile? Nu m-am priceput niciodata la consolari.
Ma dispera cand cineva imi arunca in fata necazurile lor de parca vor sa ma cuprinda un sentiment de vinovatie ca ei sunt distrusi si eu sunt fericit. SO FUCK HER!!
Ironic cam in acelasi timp am mai cunoscut o tipa care se comporta foarte asemanator.. FUCK HER TOO!!

Dar.. recent am cunoscut totusi o femeie ce m-a impresionat. O femeie ce si-a pus toate sperantele si visele in cineva care nu a stiut sa faca nimic altceva decat sa le calce in picioare.
Nu neg suferinta dezamagirii ce probabil o ascunde foarte bine insa rar am ocazia sa vad oamenii ce au trecut prin asa dezamagire care inca sa mai zambeasca si sa fie asa optimisti.

Un premiu de consolare pentru cei nevoiasi va rog!

Advertisements

§ 4 Responses to 057 – The consolation prize

  • psihopompul says:

    Sa accepti un premiu de consolare inseamna sa renunti la speranta.Suntem pedepsiti sa ne suportam unii pe altii.In viata avem un anumit numar de palme de luat si de preferat ar fi sa nu ramanem cu datorii pentru ca eternitatea tine al naibii de mult.Speranta mea e sa-mi inchei conturile in timp util.Sunt nevoias si nu ma plang.Deja nu mai e doar o rutina,e ceea ce-mi da putere.

  • anush says:

    fuck her too! , nu “two”.mi se pare patetic sa iti plangi de mila in fata cuiva.viata asta tampita vine si cu bune si cu rele.ia-le asa cum vin..as continua , dar nu vreau sa sune a clisee.

  • memmories says:

    am corectat.. sarumana! πŸ˜€ deh.. mai greseste omu :))))
    clisee.. doar πŸ™‚

    @psihopompul – mama are o vorba.. copilu care nu plange nu-i da tzatza mama πŸ™‚ .. e bine sa te plangi si sa realizezi o situatie.. dar nu sa-ti pui problemele in carca altora πŸ™‚

  • Aprill says:

    Am cunoscut persoane de acest fel…prin expunerea situatiilor prin care trec ei incearca sa se descarce cumva..eu nu le condamn…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 057 – The consolation prize at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: