058 – Remember us

26 March , 2008 § 2 Comments

“Cand ai sa cresti mare ai sa faci si tu asa pasi mari.”, mi-a zis cand m-a vazut gafaind in urma lui si cum saream atent pe urmele lasate de cizme in pamantul moale. Aveam doar cinci ani dar si acum mai tin minte “Hai vino. Tine-ma de mana.. Esti asa de mic ca mi-e frica sa nu te pierd prin baltile astea..”
Avea mainile aspre si murdare. Unghiile negre si degetele pline de motorina.
Era tractorist si venea des la padure. Cred ca il ajuta pe bunicu la treburi ca de fiecare data cand pleca avea cativa butuci legati de ancora din spatele tractorului.
“De ce iei de fiecare data lemne cand pleci?”
“Ca sa am sa pun pe foc sa le fie cald si la baietii mei..” Si imi imaginam ca are o soba gigantica unde baga direct butucii aia grosi si la caldura ei povestea baietilor lui despre eroi si razboaie. Aceleasi povesti care mi le spunea si mie sau poate si altele mai interesante.
“Sa ii aduci si pe ei cand mai vii..”
“Poate data viitoare..”
Nu a mai venit “data viitoare”. A fost ultima data cand l-am mai vazut. Am aflat mai tarziu ca cineva i-a bagat o furca in spate intr-o seara cand se ducea sa vada daca nu i-a fost furat porumbul lasat peste noapte pe camp.
Nici nu mai stiu cum il chema…

Bucuria mea si a varului meu cand venea vara in vizita. Avea un toiag noduros din corn taiat si curatat frumos tot de el. Venea in fiecare vara si isi facea altul. Umbla toata padurea aia pana gasea exact ce vroia.
Venea cu dulciuri si cu povesti.
Stateam toata ziua pe capul lui sa ne invete sa taiem lemnul si sa il sculptam si spre disperarea bunicii ne invata si cum sa il ardem putin dupa ce am decojit toiagul si cum sa ii facem crestaturi din cutit.
“Uite daca ii inveti prostii! Vezi?? Vezi??” il certa bunica de fiecare data cand veneam plangand la ea ca m-am taiat la degete.
“Un om fara cicatrici nu are nicio poveste de zis..” ii raspundea de multe ori. Alteori “Sunt doar copii. Nu ii mai certa si tu atata..”
Privirea pierduta in ganduri si vocea calda sunt singurele lucruri de care imi mai aduc aminte.
A murit anul trecut. M-au sunat ai mei “Stii ca a murit? Venim acum de la inmormantare..”
Au ramas doar amintirile si nodul din gat..

Cand am ajuns acolo imi aduceam aminte foarte vag acea casa. Aveam 4 ani cand fusesem ultima data acolo si tot ce imi aduceam aminte erau oglinzile acoperite, plansetele mamei si toata lumea imbracata in negru. Nu stiam ce se intampla.
“Pune floarea langa ea si pupa icoana.” Nana mea murise de cancer iar singurele imagini cu ea sunt din poze si din amintirile acelei zile.
Cand m’a vazut nanul meu a inceput sa planga si m’a strans tare in brate “Vai ce mare ai crescut si frumos!”. Nu ma vazuse de peste 10 ani.
Am intrat in casa mica si modesta si ne’a asezat la masa turnandu-ne cate un pahar de vin rosu.
“Vai prea mult i-ai pus”, sare mama ca fripta. “Lasa ca e mare si vreau sa beau si eu un pahar de vin cu finutul meu..” Era tare bun vinul dar ma si ametise.
Au povestit o noapte intreaga iar eu am stat linistit intr-un colt ascultandu-i.
De fiecare data cand povestea de ea parca plangea si mai tare. Atatia ani si durerea tot nu disparuse.
Am plecat spre dimineata cu promisiunea ca o sa mai venim mai des.
Au trecut 8 ani decand nu l-am mai vazut.

Advertisements

§ 2 Responses to 058 – Remember us

  • Aprill says:

    M-ai sensibilizat cu postul asta al tau..Pff.nu am mai plans de mult.
    Mi’am amintit de bunicul meu ,cum i-am promis ca voi veni sa il vizitez ,chiar daca plecam la facultate,cum am aflat ca a murit..si nu il mai vazusem de mai bine de un an …cum ma plimba prin parc cand eram mica..si ..si..
    trebuie sa imi caut servetelele.

    Persoanele iubite din viaţa noastra rămân pe veci..

  • angel says:

    este bine sa iti vizitezi persoanele dragi cat sunt in viata. degeaba vei mai plange in fata unui mormant.
    si eu am auzit des aceste cuvinte. dar vezi ca viata ne arunca incolo si incoace si nici nu ne dam seama cand trece timpul. putem doar sa ne oprim o secunda doar cand auzim vestea cea trista. plangem, ne amintim si apoi ne azvarlim iar in valtoarea vietii. si cand imbatranim, luam locul celor dusi si ne asteptam dragii sa ne viziteze cat suntem in viata. degeaba vor plange dupa aceea in fata unui mormant…
    – istoria se repeta. intotdeauna. –

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 058 – Remember us at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: