062 – Home II

29 May , 2008 § 5 Comments

Dupa ce ai urcat cu greu dealul poti vedea in stanga satul ce se intinde linistit pe dealul opus. De aici se vede ca e un sat mare si dupa gradinile oamenilor iti poti da seama care e mai muncitor, sau nu.
Pe partea cealalta, in dreapta, se vede padurea ce se intinde cat vezi cu ochii.
Privelistea asta numai vara nu o poti vedea ca porumbul, ce creste de o parte si de alta a drumului si se intinde pe campul ingust dintre capatul satului si inceputul padurii, creste mult prea inalt pentru a mai putea vedea ceva.

Mai mergand cativa metri pe partea stanga dai peste un un tufis mic si des de macies si salcam. Intotdeauna am crezut ca e plin de serpi si ma feream de fiecare data cand treceam pe acolo pe jos.
Pe partea cealalta e o cruce de fier. O cruce fara nume. Aparuse cand aveam vreo 8 ani si cand am intrebat de ce e acolo mi-au zis ca cineva a stat prea mult in soare si i-a pocnit un vas de sange in cap, acolo pe camp. Copilul de 8 ani nu a inteles ce exact ce insemna dar probabil a fost motivul pentru care a purtat mult timp si excesiv sapca.

Imediat ce incepi sa cobori dealul se zareste bariera vopsita in alb si rosu. Initial era pusa mai in vale unde era loc destul sa treci pe langa. Era una din dilemele copilariei mele de pe acolo. Ii gaseam rostul doar cand ma agatam cu picioarele de ea si ma lasam cu capul si mainile atarnate in jos si chiar cazand de multe ori in cap (si cred ca asta explica multe).

Odata ajuns in fata cantonului se simte aerul racoros si curat de padure. In stanga e o gradina mare cu de toate, castraveti, rosii, pastai, cartofi, bostani, chiar si pepeni in unii ani. Pe margine pruni, meri si peri.
Casa e inconjurata de un gard din scanduri vopsite in verde ce ascunde o gradina de flori de care bunica e foarte mandra si cu care se lauda de fiecare data cand treceam pe alee printre flori.
In fata portii, trei stejari batrani cu varfurile uscate si mancate de vant, ploi si ciocanitori si grosi de ii puteau abia cuprinde doi oameni.

Casa fiind construita pe panta era o diferenta destul de mare de nivel intre partea din deal a casei si cea din vale. Parte in care era si a 2-a intrare in casa dar din cauza diferentei de nivel au fost facute si niste scari din beton.
Imi placea la nebunie sa stau acolo sa mananc mere verzi, visine si rosii din micuta gradina din fata scarilor si pur si simplu sa pierd timpul privind padurea.
Eram acasa si in acele clipe, pe acele scari, am inteles ca lucrurile simple sunt defapt acelea care aduc fericirea.

Advertisements

061 – Home I

14 May , 2008 § 3 Comments

Praf. Mult praf. De pe bancheta din spatele unei dacii vechi priveam cum se ridica haotic de pe drumul pietruit.
Imi invada narile si ii simteam gustul inecacios pe limba desi incercam sa respir doar pe nas.
Geamurile erau inchise dar tot se vedea in razele soarelui praful fin ce se strecurase in masina. Era un drum de o ora de mers cu masina din care jumatate pe drumul prafuit si plin de gropi.

Cu toate astea iubeam drumul ala caci la capatul lui ajungeam acasa. Defapt acasa la bunicii mei, insa acolo am crescut, de acolo sunt primele mele amintiri, acolo era intotdeauna soare si ploile erau calde. Acel loc e singurul care l-am simtit acasa, singurul care a ramas acolo odata cu trecerea anilor.
Casa copilariei, vacantelor si weekend-urilor mele.

De acasa de la oras plecam de obicei dimineata, sambata sau duminica, in functie de cum lucra tata. Daca era in vacanta ma trezeam de dimineata si imi faceam bagajul sa raman acolo cat tine vacanta si asteptam sa se pregateasca si restul. Daca nu trageam de tata sa se miste mai repede sa avem timp sa stam mai mult cand ajungem acolo.

Invatasem drumul ala pe de rost. Stiam toate curbele care urmau, toate orasele si satele prin care treceam. Ce livezi sunt, ce era plantat anul trecut pe acele campuri si de obicei era tot porumb sau grau. Apoi intram pe drumul de tara si unde pe campuri era plantat doar porumb, cat vezi cu ochii.
La un momentdat treceam peste o cale ferata de care eram inspaimantat. De fiecare data cand vedeam acea bariera ma lua cu fiori. Il auzisem odata pe bunicu zicand “Tare multi oameni au mai murit aici..”

Inainte sa ajungem in ultimul sat la o intersectie de drumuri era o fantana cu cumpana. Era facuta din stejar si la un capat era agatata o piatra foarte mare. Cu toate ca timpul isi puse bine amprenta pe acel loc fantana era inca functionala.
Apoi treceam prin acel sat si vedeam cum lumea de pe strada se oprea in loc si se uita la masina, lucru care nu reuseam sa il inteleg. Asteptau oare pe cineva si se uitau dupa masina crezand ca o fi persoana aia?

Dupa ce ieseam din sat mai aveam cam 5 minute pana acasa. Trebuia sa urcam un deal foarte abrupt. Asa de abrupt incat iarna daca ningea bine nu puteai sa treci de el. Desi era drum forestier era intotdeauna pietruit si cu santuri adanci pe margine.
Dupa ce treci de acel mic obstacol si ajungi in varful dealului iti apare in fata padurea. Cat vezi cu ochii iar printre crengile de stejar se vede cantonul.
Acasa.

060 – Not like this.. not like this..

4 May , 2008 § 9 Comments

Pentru cine scrii? De ce scrii? Ce vrei sa demonstrezi? Esti tu oare eroul propriilor cuvinte?
Iti versi amarul in cuvinte seci si reci amestecate cu miere si aroganta? Pentru ce? Vrei sa fii inteles sau doar mai misterios? Ti-ai adus aminte iar cand iti spunea “te iubesc” si iti soptea in ureche “de ce nu imi povestesti nimic de tine?” si te simteai mandru ca iti tii sufletul inchis. Ti-ai adus aminte iar ca iti era frica de inevitabil si totusi ai mers pe decizia gresita doar de dragul unui chip frumos?
Cat de prost ai putut fi sa ai incredere intr-un suflet care insela pentru a fi cu tine? Chiar credeai ca nu o sa doara cand se va termina? Daca prima data nu te-ai invatat minte, a doua oara de ce ai facut aceiasi greseala? Dar a treia oara? Cand ai sa te inveti minte? Cand?
Cand ai sa realizezi ca nu te vor accepta asa cum esti niciodata si ca va trebui sa minti si sa fii altcineva pentru a te integra in lumea lor naiva si superficiala?

Cand eram mic eram intrebat de multe ori ce vreau sa fiu cand am sa cresc mare. Acum regret ca nu aveam atunci tupeul care il am acum si sa le raspund in loc de un “nu stiu” soptit cu un arogant “cu siguranta nu ca tine..”.

Isi juca cheile de la masina printre degete si imi povestea despre impresiile care le au fraierii cu care se intalneste zilnic in cluburi si baruri.
(Imi parea rau ca i-am zis ca am sa vin sa ii vad noul prieten. De parca astepta aprobarea mea. Oricum o sa il insele si pe asta la fel cum a facut si cu fostii. Nimic nou sub soare. Doar un alt amarat de copil cu parinti cu bani. Genul ala de om atat de plin de sine incat iti vine greata.)
Incepuse sa ma atace si sa imi spuna mie ce trebuie sa faci in viata.
Era comic in felu lui naiv dar:
“Auzi.. eu daca vreau sa ies in oras nu trebuie sa ii cer bani lu mamica..”

Where Am I?

You are currently viewing the archives for May, 2008 at Amintiri in haos.