061 – Home I

14 May , 2008 § 3 Comments

Praf. Mult praf. De pe bancheta din spatele unei dacii vechi priveam cum se ridica haotic de pe drumul pietruit.
Imi invada narile si ii simteam gustul inecacios pe limba desi incercam sa respir doar pe nas.
Geamurile erau inchise dar tot se vedea in razele soarelui praful fin ce se strecurase in masina. Era un drum de o ora de mers cu masina din care jumatate pe drumul prafuit si plin de gropi.

Cu toate astea iubeam drumul ala caci la capatul lui ajungeam acasa. Defapt acasa la bunicii mei, insa acolo am crescut, de acolo sunt primele mele amintiri, acolo era intotdeauna soare si ploile erau calde. Acel loc e singurul care l-am simtit acasa, singurul care a ramas acolo odata cu trecerea anilor.
Casa copilariei, vacantelor si weekend-urilor mele.

De acasa de la oras plecam de obicei dimineata, sambata sau duminica, in functie de cum lucra tata. Daca era in vacanta ma trezeam de dimineata si imi faceam bagajul sa raman acolo cat tine vacanta si asteptam sa se pregateasca si restul. Daca nu trageam de tata sa se miste mai repede sa avem timp sa stam mai mult cand ajungem acolo.

Invatasem drumul ala pe de rost. Stiam toate curbele care urmau, toate orasele si satele prin care treceam. Ce livezi sunt, ce era plantat anul trecut pe acele campuri si de obicei era tot porumb sau grau. Apoi intram pe drumul de tara si unde pe campuri era plantat doar porumb, cat vezi cu ochii.
La un momentdat treceam peste o cale ferata de care eram inspaimantat. De fiecare data cand vedeam acea bariera ma lua cu fiori. Il auzisem odata pe bunicu zicand “Tare multi oameni au mai murit aici..”

Inainte sa ajungem in ultimul sat la o intersectie de drumuri era o fantana cu cumpana. Era facuta din stejar si la un capat era agatata o piatra foarte mare. Cu toate ca timpul isi puse bine amprenta pe acel loc fantana era inca functionala.
Apoi treceam prin acel sat si vedeam cum lumea de pe strada se oprea in loc si se uita la masina, lucru care nu reuseam sa il inteleg. Asteptau oare pe cineva si se uitau dupa masina crezand ca o fi persoana aia?

Dupa ce ieseam din sat mai aveam cam 5 minute pana acasa. Trebuia sa urcam un deal foarte abrupt. Asa de abrupt incat iarna daca ningea bine nu puteai sa treci de el. Desi era drum forestier era intotdeauna pietruit si cu santuri adanci pe margine.
Dupa ce treci de acel mic obstacol si ajungi in varful dealului iti apare in fata padurea. Cat vezi cu ochii iar printre crengile de stejar se vede cantonul.
Acasa.

Advertisements

§ 3 Responses to 061 – Home I

  • angel says:

    citindu-ti randurile am parcurs si eu alaturi de tine drumul catre bunici. este intotdeauna cea mai calda amintire..:)

  • tutov says:

    citind acest articol mi-am adus aminte din nou de frumoasele vacante de la bunici.ma trece un fior rece si gandul ca nu o sa mai pot trai niciodata ce-am trait pe acele locuri ma intristeaza teribil.mare pacat ca din ce in ce mai putini copii de la oras isi petrec vacantele la tara.pierd enorm…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading 061 – Home I at Amintiri in haos.

meta

%d bloggers like this: