060 – Not like this.. not like this..

4 May , 2008 § 9 Comments

Pentru cine scrii? De ce scrii? Ce vrei sa demonstrezi? Esti tu oare eroul propriilor cuvinte?
Iti versi amarul in cuvinte seci si reci amestecate cu miere si aroganta? Pentru ce? Vrei sa fii inteles sau doar mai misterios? Ti-ai adus aminte iar cand iti spunea “te iubesc” si iti soptea in ureche “de ce nu imi povestesti nimic de tine?” si te simteai mandru ca iti tii sufletul inchis. Ti-ai adus aminte iar ca iti era frica de inevitabil si totusi ai mers pe decizia gresita doar de dragul unui chip frumos?
Cat de prost ai putut fi sa ai incredere intr-un suflet care insela pentru a fi cu tine? Chiar credeai ca nu o sa doara cand se va termina? Daca prima data nu te-ai invatat minte, a doua oara de ce ai facut aceiasi greseala? Dar a treia oara? Cand ai sa te inveti minte? Cand?
Cand ai sa realizezi ca nu te vor accepta asa cum esti niciodata si ca va trebui sa minti si sa fii altcineva pentru a te integra in lumea lor naiva si superficiala?

Cand eram mic eram intrebat de multe ori ce vreau sa fiu cand am sa cresc mare. Acum regret ca nu aveam atunci tupeul care il am acum si sa le raspund in loc de un “nu stiu” soptit cu un arogant “cu siguranta nu ca tine..”.

Isi juca cheile de la masina printre degete si imi povestea despre impresiile care le au fraierii cu care se intalneste zilnic in cluburi si baruri.
(Imi parea rau ca i-am zis ca am sa vin sa ii vad noul prieten. De parca astepta aprobarea mea. Oricum o sa il insele si pe asta la fel cum a facut si cu fostii. Nimic nou sub soare. Doar un alt amarat de copil cu parinti cu bani. Genul ala de om atat de plin de sine incat iti vine greata.)
Incepuse sa ma atace si sa imi spuna mie ce trebuie sa faci in viata.
Era comic in felu lui naiv dar:
“Auzi.. eu daca vreau sa ies in oras nu trebuie sa ii cer bani lu mamica..”

059 – Do you remember

7 April , 2008 § 9 Comments

Iti mai aduci aminte cand ti-ai promis..
.. ca o sa te maturizezi?
.. ca o sa-ti pese?
.. ca o sa zici “imi pare rau”?
.. ca o sa zambesti si ai sa gandesti “Ce proasta esti!” fara sa deschizi si gura?
.. ca o sa iti faci planuri si ai sa te tii de ele?
.. ca o sa iti pastrezi obiectivele?
.. ca nu ai sa regreti?
.. ca ai sa iubesti fara sa te intrebi de ce?
.. ca ai sa iti suni parintii mai des?
.. ca ai sa pleci si nu ai sa te mai uiti inapoi?
.. ca nu ai sa te mai gandesti la greselile din trecut de frica sa nu le repeti?
.. ca e ultima oara?
.. ca ai sa ajungi la timp?
.. ca ai sa minti doar ca sa nu faci rau?

Iti mai aduci aminte cand erai copil? Cand alergai prin praful din drum agatat de un zmeu facut din stuf si fata de masa a bunicii? Cand stateai agatat toata ziua prin copaci si mancai visine sau mere abia coapte si fugeai mort de foame si murdar la bunica ce te astepta intotdeauna cu ce iti placea tie cel mai mult. Cand te prindea bunicul si te lua in brate, te strangea tare si te zgariai in barba lui aspra si cat de mult iti doreai sa ai si tu asa obrazul.
Cand striga dupa tine maicata de la un geam al unui bloc gri si o trimitea pe sora ta mai mica sa te caute sa te aduca acasa. Iti mai aduci aminte cum iti zicea “Vai sa vezi ce iti face mama!!”. Si cand ajungeai te certa dar durea mai tare decat daca te batea.
Iti mai aduci aminte ce roseai cand iti zicea taicatu cand te-a vazut ca te barbieresti prima data “Da jos nu te razi.. ce’o sa zica fetele?”

Iti mai aduci aminte sau ai uitat de unde ai plecat?

058 – Remember us

26 March , 2008 § 2 Comments

“Cand ai sa cresti mare ai sa faci si tu asa pasi mari.”, mi-a zis cand m-a vazut gafaind in urma lui si cum saream atent pe urmele lasate de cizme in pamantul moale. Aveam doar cinci ani dar si acum mai tin minte “Hai vino. Tine-ma de mana.. Esti asa de mic ca mi-e frica sa nu te pierd prin baltile astea..”
Avea mainile aspre si murdare. Unghiile negre si degetele pline de motorina.
Era tractorist si venea des la padure. Cred ca il ajuta pe bunicu la treburi ca de fiecare data cand pleca avea cativa butuci legati de ancora din spatele tractorului.
“De ce iei de fiecare data lemne cand pleci?”
“Ca sa am sa pun pe foc sa le fie cald si la baietii mei..” Si imi imaginam ca are o soba gigantica unde baga direct butucii aia grosi si la caldura ei povestea baietilor lui despre eroi si razboaie. Aceleasi povesti care mi le spunea si mie sau poate si altele mai interesante.
“Sa ii aduci si pe ei cand mai vii..”
“Poate data viitoare..”
Nu a mai venit “data viitoare”. A fost ultima data cand l-am mai vazut. Am aflat mai tarziu ca cineva i-a bagat o furca in spate intr-o seara cand se ducea sa vada daca nu i-a fost furat porumbul lasat peste noapte pe camp.
Nici nu mai stiu cum il chema…

Bucuria mea si a varului meu cand venea vara in vizita. Avea un toiag noduros din corn taiat si curatat frumos tot de el. Venea in fiecare vara si isi facea altul. Umbla toata padurea aia pana gasea exact ce vroia.
Venea cu dulciuri si cu povesti.
Stateam toata ziua pe capul lui sa ne invete sa taiem lemnul si sa il sculptam si spre disperarea bunicii ne invata si cum sa il ardem putin dupa ce am decojit toiagul si cum sa ii facem crestaturi din cutit.
“Uite daca ii inveti prostii! Vezi?? Vezi??” il certa bunica de fiecare data cand veneam plangand la ea ca m-am taiat la degete.
“Un om fara cicatrici nu are nicio poveste de zis..” ii raspundea de multe ori. Alteori “Sunt doar copii. Nu ii mai certa si tu atata..”
Privirea pierduta in ganduri si vocea calda sunt singurele lucruri de care imi mai aduc aminte.
A murit anul trecut. M-au sunat ai mei “Stii ca a murit? Venim acum de la inmormantare..”
Au ramas doar amintirile si nodul din gat..

Cand am ajuns acolo imi aduceam aminte foarte vag acea casa. Aveam 4 ani cand fusesem ultima data acolo si tot ce imi aduceam aminte erau oglinzile acoperite, plansetele mamei si toata lumea imbracata in negru. Nu stiam ce se intampla.
“Pune floarea langa ea si pupa icoana.” Nana mea murise de cancer iar singurele imagini cu ea sunt din poze si din amintirile acelei zile.
Cand m’a vazut nanul meu a inceput sa planga si m’a strans tare in brate “Vai ce mare ai crescut si frumos!”. Nu ma vazuse de peste 10 ani.
Am intrat in casa mica si modesta si ne’a asezat la masa turnandu-ne cate un pahar de vin rosu.
“Vai prea mult i-ai pus”, sare mama ca fripta. “Lasa ca e mare si vreau sa beau si eu un pahar de vin cu finutul meu..” Era tare bun vinul dar ma si ametise.
Au povestit o noapte intreaga iar eu am stat linistit intr-un colt ascultandu-i.
De fiecare data cand povestea de ea parca plangea si mai tare. Atatia ani si durerea tot nu disparuse.
Am plecat spre dimineata cu promisiunea ca o sa mai venim mai des.
Au trecut 8 ani decand nu l-am mai vazut.

057 – The consolation prize

5 March , 2008 § 4 Comments

Inca nu stiam ce inseamna aia “iubire”, probabil nici nu ma intrebasem de sensul ei. Daca imi aduc bine aminte nu stiam nici macar cum arata “live” o femeie dezbracata, cand am auzit pentru prima data “Nici nu stii ce mult sufera…”.
A fost prima data, de care imi aduc eu aminte, cand a fost folosita tehnica manipularii emotionale prin vinovatie impotriva mea (cu referinta doar la relatia mea cu alte femei/fete, ca a mai fost si este folosita de catre rude si prieteni).
Imi zise asta o prietena a tipei de care ma despartisem dintr-un motiv pe care nu mi-l aduc aminte. Motiv superficial mai mult ca sigur dar nu asta e important.
Important e ca am mai fost incercat de acest sentiment de vinovatie in repetate randuri si chiar am picat in capcana unora.
“Nu mai e problema mea..” i-am raspuns. Si asa am mai devenit doar o amintire pentru inca cineva. Totusi nu cred ca pentru mult timp, ca plecase la un momentdat in Bucuresti unde a cunoscut multi barbati.. in fiecare seara.
(A revenit dupa cativa ani si printr-o ironie de situatie si a vietii a fost protagonista unei situatii foarte comice la care am avut norocul sa particip.. vizual..despre care sper sa-mi aduc aminte sa povestesc mai tarziu).

Si astfel timpul a trecut, am crescut si m-am cumintit si am devenit mai serios si mai responsabil contrar opiniei generale ca ce am zis e un mare bulshit.
Am cunoscut oameni ce m-au schimbat, oameni ce m-au impresionat(si prin personalitate si prin prostie), oameni ce au ramas si oameni ce au disparut la fel de rapid si abrupt pe cat au intrat in viata mea.
Si a trecut pana cand am intrat intr-o zona crepusculara care mi-a mai trezit o parte ignoranta a personalitatii mele.
Defapt ce vreau sa zic/scriu e rezultatul analizei mai multor persoane care au intrat furis in viata mea linistita si apatica.
E o antiteza a personalitatilor lor.

Tipa care mi-a adus aminte defapt de conceptul de “santaj emotional prin folosirea sentimentului de vinovatie”.
Ea traia si traieste cu sentimentul ca daca ea ma iubeste si nu poate “trai” fara mine inseamna ca si eu trebuie sa simt si sa traiesc acelasi sentiment ca si ea.
Mesaje de genul “Nu stii ce mult sufar..”, “Chiar nu insemn nimic pentru tine..?”, “De ce iti bati joc de mine?”..
“De ce de ce de ce de ce de ce de ce….”, m-au facut sa ma simt vinovat pentru durerea ei.
M-a facut sa ma intreb ce conteaza mai mult pentru mine.. fericirea ei sau fericirea mea? Sa-mi traiesc zilele langa cineva de care nu-mi pasa?
Damage done.. moving on.

Prima seara cand am cunoscut-o mi-a povestit in amanunt toate(doua) foste relatii ale ei. E una din acele persoane care vorbeste si vorbeste si vorbeste.. si nu vrea sa inteleaga ca ar trebui sa se opreasca ca deranjeaza.
E genul de om care crede ca toata lumea e la dispozitia ei si ca ar trebui sa faca tot ce li se cere. Si se supara daca nu o ajuti si nu conteaza ca iti e imposibil din diferite motive sa faci asta. Lista ar continua mult si deja ma indepartez de subiect.
Un Fast-Forward in ziua cand i-au fost “dati papucii” de catre prietenul ei. Desi nu era prea diferita nici inainte acum viata ei chiar ca devenise ruina.
Si aici vroiam sa ajung.. la: “Viata mea s’a sfarsit! Nimeni nu ma iubeste! Toti sunt impotriva mea! Nimeni nu ma intelege! Tariceanu e inca la putere!”.
Nu m-am priceput niciodata la asa ceva. Nu am stiut niciodata ce sa fac in astfel de momente.
Ce poti face sau zice cand cineva isi expune tristetile si necazurile? Nu m-am priceput niciodata la consolari.
Ma dispera cand cineva imi arunca in fata necazurile lor de parca vor sa ma cuprinda un sentiment de vinovatie ca ei sunt distrusi si eu sunt fericit. SO FUCK HER!!
Ironic cam in acelasi timp am mai cunoscut o tipa care se comporta foarte asemanator.. FUCK HER TOO!!

Dar.. recent am cunoscut totusi o femeie ce m-a impresionat. O femeie ce si-a pus toate sperantele si visele in cineva care nu a stiut sa faca nimic altceva decat sa le calce in picioare.
Nu neg suferinta dezamagirii ce probabil o ascunde foarte bine insa rar am ocazia sa vad oamenii ce au trecut prin asa dezamagire care inca sa mai zambeasca si sa fie asa optimisti.

Un premiu de consolare pentru cei nevoiasi va rog!

056 – Blunt

18 February , 2008 § 7 Comments

“Nu se va schimba! Stiu asta.. si stii si tu! Asa cum noi suntem ce suntem si credem in ce credem nici ea nu se va schimba..”
I-am dat dreptate probabil pentru ca au insemnat mai mult pentru mine decat ar fi avut logica vreodata pentru ea acele cuvinte.
“Probabil anii au sa o schimbe.. nu stiu..”
Daca stiam acum un an ce stiu acum? As fi luat oare alte decizii?
Ma inspaimanta gandul stiind ce mult m’a schimbat.
Dar cine? Timpul sau oamenii?

As fi preferat de multe ori sa cred in destin. Sa cred ca nu eu sunt in control. Ca altcineva trage sforile.
Ar fi fost mai simplu. Mai usor.
Sa ma rog doar cand am nevoie. Sa astept salvarea divina pentru ca eu plang mai puternic decat vecinu’.
Sa imi julesc genunchii cu piosenie, sa imi ridic mainile la cer “Ohh!! Doamneee!! Da-mi si fa-mi ca doar EU merit!!”
Un fan-club de evlavie, credinta, toleranta si bunatate.
Dar totusi sa fiu si eu in ton cu ei.. “Moarte necredinciosilor!!!”

Ironic sau tragic? Prefer ironic.. tragic e prea dur.
Dar o analogie comica imi revine in minte de fiecare data cand ma trezesc intr-o astfel de situatie.
Analogia unei relatii dintre un tip si o tipa si cu un angajator si un posibil viitor angajat.
Astfel zis.. unui tip ii place de o tipa. As fi zis “logic”.. dar in ziua de azi pana si logica si pierde logica.
Tipa il refuza si ii zice ca vor sa fie doar amici iar toata relatia lor este exemplificata printr-un simplu si banal interviu.
Angajatorul iti zice ca ai toate calitatile necesare ocuparii acestui post, ba chiar mult peste nivelul pietei dar totusi nu te va angaja. In schimb te va suna din cand in cand sa se planga de persoana care a angajato si iti va cere si sfaturi.
Imi aduc aminte cum imi ziceam si radeam a doua oara cand s’a inamplat chestia asta.. “De cate ori pot sa pic la final cand tocmai se desparte de cineva..??”
Acum nu mi se mai pare asa de comic.. Oh dulce ironie…

“Cand te prind pe strada te omor!”
“OK.. am sa merg pe trotuar..”
Nu cred totusi ca am gandit prea mult raspunsul avand in vedere ca a fost o dedicatie, cred, cat se poate de serioasa.
Fiind luat, intr-un fel sau altul, de prost mi se pare logic sa te superi cat de cat si sa se doreasca si demonstratii de inteligenta pura prin violenta fizica.
Dar ceva totusi nu imi da pace.
Una e sa iubesti din toata inima, sincer.. si alta e sa iti pierzi respectul de sine.. “De cand am aflat ca m-ai inselat te iubesc si mai mult!”
Cred ca se lasa cu nevoia unei sticle de Helas.

055 – Fuck…

4 February , 2008 § 7 Comments

..pe ala care atunci cand trece prin fata unei biserici schimba cutia de bere din mana dreapta in mana stanga isi face cruce, scoate telefonul din buzunar si raspunde “Ce mah!? Iar fraieru ala?! Sa il fut si pe el si pe toata familia lui!! Cand il prind ii tai gatu’!”.. Si mai ia un gat de bere..

..pe toti tovarasii care isi aduc aminte de tine doar cand au nevoie de ceva. Pe toti cei ce vin cu o fata milogita la tine iar cand nu poti sau nu vrei sa ii ajuti iti arunca un “Bulangiule!! Ai sa ajungi tu la mine. Dute’n pula mea!!”
Nu mai fraiere tu ai ajuns la mine si mi-ai demonstrat ca am luat decizia corecta!

..pe toate alea care se uita din genunchi la tine cu ochii mari, sclipind si iti zic “Daca iti sug pula ai sa ma iubesti!?”

..pe toti sinucigasii care inca mai traiesc. Nici asta nu sunteti in stare sa faceti cum trebuie!

..pe toti fraierii care sunt ultimii in randul de la semafor dar sunt primii care claxoneaza cand mai sunt 2 secunde pana se face verde!

..pe toate alea care (vorba unei prietene) “stau cu mana pe pula si cu batista la gura” si le auzi tipand in gura mare “Eu sunt virgina!!”

..pe toti cei care au trecut clasa copiind tema de la colegu si au ajuns sa se plimbe in masina cumparata de taticu’ si sa bea bere pe terasa din bani lu’ mamica.
Tot niste ratati sunteti.

..pe toti cei care viseaza la faima si bani dar dorm pana dupa-amiaza apoi se joaca la calculator sau se uita la filme pana spre dimineata.

..pe toti cei ce sa plang ca s-au nascut in tara asta de cacat. Bunicii si parintii vostri au adus tara in starea in care e si voi nu sunteti cu nimic mai presus decat ei.

..pe toti martirii ideilor desarte.

..pe toate alea cu masti de ceara ce ti le picura pe suflet de parca ar avea ceva de castigat din falsitatea lor.

..pe toti aia care stiu si inteleg notiunea timpului cand dau bani dar o uita complet cand cand ii imprumuta.

..pe toti credinciosii si idiotii care isi transpun principiile in arme, violenta si ura.

..pe toti fraierii care lovesc femeile si copii doar din simplul motiv ca au puterea sa faca asta.

Si “Fuck me!” pentru ca imi pierd timpul cautand motive sa urasc mentalitati..

054 – Her perfume

17 January , 2008 § 14 Comments

Un miros aspru de cafea arsa ma trezi din visare. Inca ametit de somn ma duc spre bucatarie. Sursa probabila.
“Hei! Nu da foc la bucatarie!!”
“Visam si ma uitam pe geam.. uitasem de cafea..”, imi raspunde cu ochi mici si nevinovati.
“Lapte..?”
“Da. Mult lapte. Nu imi place cafeaua fara lapte.”, ii spun inca rezemat de tocul usii.
“Da intra.. nu mai sta in tocul usii. Stai jos.”, si imi face semn cu privirea spre masuta inghesuita din coltul bucatariei.
O bucatarie mica, mai mult lunga decat lata, cu mobilier de o parte si de alta si cu destul loc intre incat sa treaca doua persoane.. in lateral.
O masuta mica, noua, dar cu aceleasi scaune comuniste din lemn fara spatar si vopsite in alb. Peretele era defapt spatarul.

“Trebuie sa mai faci putin sport sa scapi de burtica.” imi spune in timp ce aseza cestile de cafea pe masuta.
“Intotdeauna mi-am dorit sa imi fie servita cafeaua de o femeie frumoasa.. si dezbracata.” ii raspund zambind.. privindu-i corpul acoperit doar de o pereche neagra de bikini.
Imi zambeste aplecandu-si privirea parca rusinata in timp ce isi acoperea stangaci sanii cu parul blond, lung si putin ondulat. Un blond al spicelor de grau din zilele fierbinti de august.
O prind de mana si o trag aproape, o strang in brate si imi lipesc urechea de sanul ei stang.
O noapte petrecuta in fum de tigara si parul ei inca mai mirosea a crini. “Imi place cum miroase parul tau. Ce sampon folosesti?”
Nu-mi raspunde. Prefera sa se joace cu mainile in parul meu in timp ce ma strangea, cumva matern, la pieptul ei.

“Multumesc pentru cafea.. Multumesc pentru tot!” O mai strang odata puternic in brate si ma ridic de pe scaun.
“Pleci?..”
“Trebuie sa ajung la cineva. Un prieten. I-am promis ca ma duc mai devreme.” O mint. Nu trebuia sa ajung nicaieri. Nu am promis nimic nimanui.
“Ai sa ma suni?”
“Da..” o mint din nou.. “dar nu am numarul tau de telefon.”
“Scrie..”
“Stai sa caut telefonul.” Fac asta in timp ce ma imbrac.
“Ahh uite. Zi numarul..”
“07……… ai notat?”
“07….. ok..”
Cand sa pun si numele m-am blocat. O pauza observata..
“Nu-mi spune ca ai uitat cum ma cheama..??”
“Nu.. nu am uitat.. te trec..’fata din club'”.
Imi zambeste complice.

Flashback! (cu cateva ore in urma.. in club)
In bratele mele. Ea agatata de gatul meu.. “Cine esti?”
“Un tip intr-un club.. Tu cine esti?”
Zambeste.. “O tipa intr-un club..”
“Cum te cheama?..”
“…..”
“Nu am inteles..”
“A…..”
Tot nu am inteles cum o chema dar nu am mai intrebat.

Bag telefonul in buzunar si ma apropii de ea. O strang in brate ca si cum ar fi fost ultima data. O sarut lung si apasat.
“Sa ma suni!”
“Te sun..” O mint din nou.. zambind si inchid usa in urma mea.
In drumul spre casa incercam sa imi dau seama, sa imi aduc aminte, de ce am ramas in acea seara cu ea.

Flashback! (in club.. cu si mai multe ore in urma)
La bar cu un pahar de coniac amestecat cu energizant in mana. Langa mine o tipa frumusica.. blonda.
“Hei! Stii sa dansezi?”
“Da.. stiu.”
Inca nu apucase sa isi de’a seama ce se intampla ca deja o tineam de mana.
“Hai sa dansam..”
Uimita inca.. o strang in brate.
“Hai sa dansam atunci..” si ma cuprinde cu mainile in jurul gatului.
“Imi place parfumul tau..”

Parfumul ei.. asta era. Imi aduse aminte de un trecut cu care incercam sa ma impac. Parfumul care mi-a mangaiat simturile in cele mai frumoase diminineti din viata mea. Parfumul dupa care am mai tanjit mult timp dupa aceea.
“Delete “fata din club”?” “Are you sure?” “Yes!”
Probabil o alta decizie gresita. Poate ar fi iesit ceva extraordinar. Poate nu ar fi iesit nimic. Dar nu am sa stiu niciodata. Ce prost!

Parfumul ei..