056 – Blunt

“Nu se va schimba! Stiu asta.. si stii si tu! Asa cum noi suntem ce suntem si credem in ce credem nici ea nu se va schimba..”
I-am dat dreptate probabil pentru ca au insemnat mai mult pentru mine decat ar fi avut logica vreodata pentru ea acele cuvinte.
“Probabil anii au sa o schimbe.. nu stiu..”
Daca stiam acum un an ce stiu acum? As fi luat oare alte decizii?
Ma inspaimanta gandul stiind ce mult m’a schimbat.
Dar cine? Timpul sau oamenii?

As fi preferat de multe ori sa cred in destin. Sa cred ca nu eu sunt in control. Ca altcineva trage sforile.
Ar fi fost mai simplu. Mai usor.
Sa ma rog doar cand am nevoie. Sa astept salvarea divina pentru ca eu plang mai puternic decat vecinu’.
Sa imi julesc genunchii cu piosenie, sa imi ridic mainile la cer “Ohh!! Doamneee!! Da-mi si fa-mi ca doar EU merit!!”
Un fan-club de evlavie, credinta, toleranta si bunatate.
Dar totusi sa fiu si eu in ton cu ei.. “Moarte necredinciosilor!!!”

Ironic sau tragic? Prefer ironic.. tragic e prea dur.
Dar o analogie comica imi revine in minte de fiecare data cand ma trezesc intr-o astfel de situatie.
Analogia unei relatii dintre un tip si o tipa si cu un angajator si un posibil viitor angajat.
Astfel zis.. unui tip ii place de o tipa. As fi zis “logic”.. dar in ziua de azi pana si logica si pierde logica.
Tipa il refuza si ii zice ca vor sa fie doar amici iar toata relatia lor este exemplificata printr-un simplu si banal interviu.
Angajatorul iti zice ca ai toate calitatile necesare ocuparii acestui post, ba chiar mult peste nivelul pietei dar totusi nu te va angaja. In schimb te va suna din cand in cand sa se planga de persoana care a angajato si iti va cere si sfaturi.
Imi aduc aminte cum imi ziceam si radeam a doua oara cand s’a inamplat chestia asta.. “De cate ori pot sa pic la final cand tocmai se desparte de cineva..??”
Acum nu mi se mai pare asa de comic.. Oh dulce ironie…

“Cand te prind pe strada te omor!”
“OK.. am sa merg pe trotuar..”
Nu cred totusi ca am gandit prea mult raspunsul avand in vedere ca a fost o dedicatie, cred, cat se poate de serioasa.
Fiind luat, intr-un fel sau altul, de prost mi se pare logic sa te superi cat de cat si sa se doreasca si demonstratii de inteligenta pura prin violenta fizica.
Dar ceva totusi nu imi da pace.
Una e sa iubesti din toata inima, sincer.. si alta e sa iti pierzi respectul de sine.. “De cand am aflat ca m-ai inselat te iubesc si mai mult!”
Cred ca se lasa cu nevoia unei sticle de Helas.